Dinamo București au terminat la egalitate, într-un meci cu FCU Craiova, în etapa a cincea din SuperLiga la fotbal. Bucureștenii au plecat acasă cu doar un punct, după ce au fost egalați în ultimul minut.
FCU Craiova a egalat, în meciul disputat pe teren propriu, cu Câinii roșii, abia în minutul 90, după ce au fost conduși mai mult de o repriză. Blănuță a trimis cu capul, mingea, în plasă, din zona punctului cu var.
Dinamo, doar egal la Craiova
Echipa din București a remizat cu FCU Craiova, scor 1-1, în deplasare, în etapa cu numărul cinci din play-out-ul SuperLigii. În prima repriză, cele două echipe, Dinamo și FCU, și-au împărțit ocaziile. Craiovenii au ratat prin Baeten, iar dinamoviștii prin Patriche şi Borduşanu. Primele minute au aparținut celor de la FCU Craiova, mai dornici să controleze jocul.
Golul a venit în minutul 43. Goncalo Gregorio i-a pasat lui Milanov care a şutat din careu înscriind. Gazdele au alergat după egalare şi Golubovic a respins şutul lui Padula, din minutul 53. Bucureștenii au continuat să fie mai periculoși pe finalul meciului, însă nu s-au putut desprinde. În schimb, în minutul 90, FCU Craiova a reușit lovitura, egalând prin Blănuţă.
După acest joc, Dinamo ocupă locul 8 în play-out, cu 20 de puncte, iar FCU Craiova este ultima, din clasament, a 10-a, cu 18 puncte. De menționat că poziția a zecea este direct retrogradabilă.
Caseta tehnică a jocului de la Craiova
FCU Craiova: Gurău – Compagnucci (R. Negru 46), Lacroix, Lekiatas, Padula - D. Albu (V. Achim 46), V. Pop (Bahassa 70) – Sidibe (Dragu 83), Baeten, Jibril (Bauza 46) - Blănuţă. ANTRENOR: Eugen Trică
Dinamo București: Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - De Moura, Milanov (D. Iglesias 78), Gnahore, Pavicic (N. Roşu 78), Borduşanu (Amzăr 66) – Hakim Abdallah (Selmani 67), Goncalo Gregorio (Politic 54). ANTRENOR: Zeljko Kopic
Cartonaşe galbene: Lekiatas 71 / Borduşanu 61
Arbitri: Adrian Cojocaru - Alexandru Cerei, Alexandru Vodă - Valentin Porumbel; Arbitri VAR: Cătălin Popa - Romică Bîrdeş; Observator: Adrian Comănescu
Dinamo și FCU s-au încurcat reciproc
Dinamo și FCU Craiova s-au încurcat reciproc în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Oltenii sunt pe ultimul loc, urmând să ajungă în Liga secundă, iar Dinamo se vor lupta la baraj.
Cu două puncte reușite în ultimele 10 etape, oltenii trec prin cea mai cumplită criză de la promovarea pe prima scenă, în anul 2021. Pe de altă parte, Dinamo are o singură victorie în deplasare, în aceast an.
Bucureștenii au câștigat cu scorul 2-0 meciul cu Farul Constanţa (12 februarie 2024). În rest, au înregistrat o remiză și cinci partide pierdute.