Dinamo a anunțat despărțirea de Iulian Mihăescu, fostul antrenor secund al echipei. În vârstă de 61 de ani, tehnicianul a stat 39 de ani în Ștefan cel Mare.
Iulian Mihăescu a vorbit despre felul în care a fost tratat de conducerea dinamovistă
Iulian Mihăescu a fost alături de Dinamo timp de aproape patru decenii, atât în perioadele de glorie, cât și în cele dificile.
Acesta a fost implicat direct și la prima retrogradare și promovarea din 2023, însă conducerea clubului a anunțat plecarea lui.
Tehnicianul va fi înlocuit de Florentin Petre (48 de ani).
Mihăescu a rămas dezamăgit de felul în care a fost tratat de șefii „câinilor”
Iulian Mihăescu a făcut câteva dezvăluiri tulburătoare despre perioada petrecută în Ștefan cel Mare. În urmă cu câteva zile, conducerea clubului a anunțat despărțirea:
„Le mulțumim pe această cale celor trei antrenori secunzi Marijo Tot, Iulian Mihăescu și Sorin Colceag pentru profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului, pentru atașamentul demonstrat față de club”, a fost anunțul sec făcut de Dinamo zilele trecute.
Antrenorul secund a explicat faptul că șefii nu i-au oferit nicio explicație și a lăsat de înțeles faptul că aceștia și-au bătut joc de el:
„Am fost pus pe liber, trecut pe linie moartă. Nu mi s-a dat nicio explicație.
Aș fi vrut să știu și eu motivele pentru care am fost îndepărtat. Am fost chemat și mi s-au propus niște funcții la Centrul de Copii și Juniori. Să iau eu o grupă de 14 ani la vârsta mea? Sau cordonator când eu toată viața mea am fost pe teren”, acuză Iulian Mihăescu.
Mihăescu a fost cel mai vechi om de la Dinamo
Deținător al licenței, acesta a fost fundaș dreapta al marii echipe a lui Mircea Lucescu construite în Ștefan cel Mare. Pe 1 decembrie 1985 acesta ajungea la Dinamo:
„La mine au fost alte discuții, că se va continua cu mine și apoi dintr-un foc am fost chemat să îmi aleg din funcțiile astea. Domnul Kopic nu a vorbit cu mine. S-a uitat când nu era nici mâncare și apă la echipă. Aveam soția la terapie intensivă și stăteam la antrenamente.
Mă aruncă ca pe o măsea stricată. Asta nu pot să accept pentru că nu au fost OK cu mine. Am discutat ceva și pe urmă s-a întâmplat altceva după patru zile”, a declarat Mihăescu, pentru Fanatik.
Iulian Mihăescu a jucat 178 de meciuri pentru Dinamo în Divizia A, reușind să marcheze de 39 de ori. Are două titluri de campion cucerite ca fotbalist, în 1990 și în 1992.