Din Thailanda în Japonia, virusul răpune și turismul mondial

Decizia Beijing-ului de a suspenda călătorile în străinătate ar putea afecta considerabil

Decizia Beijingului de a suspenda călătoriile organizate în străinătate, în încercarea de a stopa răspândirea virusului care a erupt din orașul Wuhan ar putea afecta în mod semnificativ turismul global, începând cu unele țări din Asia, care depind în special de vizitatorii chinezi.

Cel puțin 81 de persoane au murit în China după ce au fost infectate cu acest nou coronavirus, potrivit unei ultime evaluări provizorii a autorităților locale, care iau măsuri drastice pentru a stopa răspândirea atât în interiorul, cât și în afara țării. 2744 de persoane sunt infectate cu acest virus, în China.

După închiderea metropolei Wuhan, epicentrul epidemiei, apoi a întregii provincii centrale Hubei, unde locuiesc peste 56 de milioane de locuitori, Beijing a anunțat în acest weekend suspendarea călătoriilor organizate în China și în străinătate.

Or, numărul turiștilor chinezi în străinătate a crescut de aproape zece ori din 2003, anul epidemiei SARS, un coronavirus anterior, a informat cabinetul Capital Economics.

Noua epidemie va afecta PIB al mai multor țări asiatice, în special Cambodgia, Thailanda, Hong Kong, Singapore.

În 2003, epidemia SARS în Asia a gonit o treime din numărul de turiști din țările menționate.

Dacă o diminuare similară se va produce în acest an, aceasta va tăia între 1,5 și 2 procente din PIB al țărilor cele mai vulnerabile, potrivit Capital Economics.

Mai puțini turiști chinezi la Tokyo

La Tokyo, scăderea turismului chinez se face deja resimțită în Asakusa, un cartier turistic al capitalei, renumit pentru comerț, restaurante și temple.

„Avem, clar, mai puțini turiști”, a declarat, luni, Yoshie Yoneyama, proprietara unui restaurant cu mâncăruri și băuturi tradiționale.

„Vedem din ce în ce mai puțini turiști chinezi, jumătate față de anul trecut”, a adăugat ea.

Chinezii reprezintă primul contingent de vizitatori străini în Japonia, după ce restricțiile vizelor au fost reduse, în 2015.

8,4 milioane de chinezi au vizitat Japonia în 2018, adică 27% din totalul străinilor care au vizitat această țără.

Lovitură pentru piața cosmeticelor

În ciuda JO din Tokyo din această vară, va fi foarte dificil pentru Japonia să atingă în acest an obiectivul de 40 de milioane de vizitatori străini, din cauza noului virus, a avertizat Yuki Takashima, economist la cabinetul Nomura Securieties.

Un declin puternic al turiștilor chinezi în Japonia va avea consecințe dincolo de sectorul de profil, pentru că acești turiști sunt mari cumpărători de produse electrocasnice și cosmetice japoneze, a adăugat Takashima, scrie Ouest-France.

În Japonia, 90% din achizițiile de produse cosmetice de către turiști străini provin din buzunarele clienților chinezi, au informat analiștii Mitsubishi UFJ Morgan Stanley.

Vânzările de produse cosmetice via „travel retail” (buticuri în aeroporturi) vor fi și ele afectate, chiar dacă în viitor declinul achizițiilor fizice ar putea fi compensat de comerțul online, a adăugat Wakako Sato, analist la MUFJ Morgan Stanley.

Grupurile japoneze dependente în special de consumatorii chinezi au scăzut, luni, la Bursa de la Tokyo: acțiunea gigantului cosmetic Shiseido s-a prăbușit cu 5,49%, iar cea a grupului de îmbrăcăminte Fast Retail (Uniqlo) cu 5,66%, în timp ce operatorul turistic SA a scăzut cu 6,76%.

Plaje pustii în Thailanda

Cu toate acestea, economia japoneză va absorbi șocul mai bine decât alte țări asiatice, care sunt mult mai dependente de turism, cum ar fi Thailanda, potrivit lui Stephen Innes, strateg la AxiCorp.

Turismul reprezintă aproximativ 18% din PIB al Thailandei, iar chinezii reprezintă mai mult de un sfert din vizitatorii străini ai țării.

Vidul lăsat de chinezi a fost deja simțit în stațiunea de pe litoralul Phuket, în sudul țării.

„Suntem foarte îngrijorați. De două zile, străzile, magazinele și plajele au fost pustii”, a declarat luni Claude de Crissey, hotelier și consul onorific al Franței la Phuket. „Dacă situația continuă, poate fi dramatic”, a adăugat el.