Satelitul american WMAP a furnizat zilele trecute cele mai recente şi mai precise rezultate ale compoziţiei Universului actual şi a Universului timpuriu. Cercetările şi colectarea datelor durează de cinci 5 ani.

În 2006 s-a acordat premiul Nobel pentru fizică pentru satelitul Cobe de la NASA care confirmase (în 1992) teoria Big Bangului cu privire la evoluţia Universului. În 2001 a fost lansat satelitul WMAP tot de la NASA care a confirmat rezultatele satelitului Cobe oferind rezultate încă şi mai precise.

După cinci ani de colectare de date experimentale, echipa de cercetare WMAP a dat publicităţii compoziţia de masă şi energie a Universului actual şi a Universului timpuriu, adică de când Universul avea vârsta de aproximativ 380.000 de ani, relatează ştiinţa.info.

Compoziţia de acum a Universului

În Universul actual, 4,6 la sută sunt atomii, aşa cum sunt cei din materia vie sau nevie de pe Terra, din stele sau din praful interstelar.

Aproape de cinci ori mai numeroasă este o formă de materie a cărei natură încă nu este cunoscută. Un premiu Nobel este garantat cui v-a reuşi să desluşească secretul materiei întunecate. Este o formă de materie prezentă peste tot în Univers, dar mai ales în jurul galaxiilor, are masă şi prin forţa gravitaţională influenţează modul în care se mişcă galaxiile sau stele în cadrul galaxiilor. De altfel, aşa a şi fost descoperită. I se spune materie întunecată pentru că nu emite lumină ca şi materia obişnuită.

Aşadar, împreună materia obişnuită şi materia întunecată formează doar 27,6 la sută din Universul actual. Restul de peste trei sferturi este reprezentat de o formă misterioasă de energie. Natura ei este un mare mister şi un alt premiu Nobel îl aşteapă pe cel ce va desluşi secretui ei.

Ca să înţelegem mai bine despre ce este vorba, imaginaţi-vă Universul ca un balon. Spaţiul în care ne putem mişca în trei dimensiuni este reprezentat de suprafaţa acestui balon. Cum în afară de spaţiu nu mai există altceva, în analogia noastră tot ce există există pe suprafaţa balonului, iar nimic în interiorul lui şi nimic în afara lui. La începutul Universului, acest balon era foarte mic. Deodată, acest balon a început să se umfle, proces numit Big Bang.

Însă, forţa gravitaţională ar atrage toate galaxiile între ele şi ar tinde ca expansiunea aceasta să fie din ce în ce mai înceată. Pentru a înţelege aceasta mai bine, imaginaţi-vă că aruncaţi un măr spre tavan, el merge din ce în ce mai sus (distanţa sa faţă de pământ este în expansiune), dar merge cu viteză din ce în ce mai mică pentru că gravitaţia îl trage în jos. La un moment dat mărul se va opri şi va cădea înapoi pe Pământ. Ei bine, aşa se credea şi despre Univers. Expansiunea balonului este o expansiune frânată, se va opri cândva şi apoi balonul va deveni iaraşi mic. Sfârşitul Universului ar fi astfel un Big Crunch, adică o mare implozie.

Totuşi, cu mare surprindere, rezultatele experimentului Cobe au arătat că Universul nu doar că nu este într-o expansiune frânată, dar este într-o expansiune accelerată! Este ca şi cum mărul nostru ar fi atras de o forţă invizibă spre tavan, iar această forţă ar fi mai puternică decât gravitaţia. Această forţă misterioasă antigravitaţională care face ca Universul să se extindă din ce în ce mai repede nu este alta decât această misterioasă energie întunecată care reprezintă 72% din compoziţia Universului actual.

(12:09)