Din cauza TERORIŞTLOR, elevii francezi au VOIE să FUMEZE în curtea şcolii

La patru luni de la atacurile din Paris din data de 13 noiembrie 2015, starea de urgență din Franța este încă la un nivel ridicat, potrivit adevarul.ro.

Una dintre regulile acestei stări de urgență din Franța le dă voie elevilor cu vârste peste 15 ani să fumeze în curtea liceului. Această măsură a fost luată în vederea protejării elevilor, deoarece așa nu se vor mai feri să iasă în pauze în afara liceului pentru a fuma.

Din cauza temerilor generate de atacurile teroriste, conducerea unui liceu este obligată să amenajeze locuri speciale pentru fumat, în interiorul curții, pe care să le doteze cu scrumiere.

Cu toate acestea, Oficialii din Ministerul Sănătăţii au protestat împotriva acestei măsuri, iar unii doctori au avertizat că măsura de protecție ar putea avea urmări foarte grave pe termen lung.

Directorii liceelor au însă o altă părere: „Trăim vremuri în care sentimentul de frică atunci când mergi pe stradă este foarte accentuat. Şi când pui 1.000 de elevi sau mai bine pe trotuarele unui singur cartier, pericolul devine iminent pentru noi”, explică Christel Boury, directorul Liceului Voltaire din Paris, potrivit The Guardian.

„Am fost şocată. Nu puteam să cred când am auzit anunţul”, explică Lea, elevă în vârstă de 17 ani, care fumează în fiecare pauză.

„Profesorii au petrecut atât de mult timp spunându-ne că fumatul este rău, iar acum ne fac loc special pentru a fuma în curtea şcolii! Wow! Asta nu mă face să fumez mai mult, dar pentru alţii probabil că ăsta este efectul”, continuă eleva.