Din această toamnă, SCHIMBĂRI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL primar
- Gabriel Fere șteanu
- 14 ianuarie 2016, 16:32
Elevii vor intra în clasa întâi doar dacă au terminat clasa pregătitoare, a declarat la Interviurile Europa FM, ministrul Educației, Adrian Curaj.
Până acum existau și excepții, iar unii copii puteau să ajungă în clasa întâi fără să urmeze și clasa zero:
„Adrian Curaj: La clasa întâi vor veni cei care au fost în clasa pregătitoare. Deci până acum au fost tot felul de excepții, am trăit prin excepții în ultimii patru ani.
Anca Grădinaru: Înscrierea în clasa întâi va fi condiționată de urmarea clasei zero. Adică nu va mai fi cum a fost până acum că un părinte își poate înscrie un copil direct în clasa întâi?
Adrian Curaj: De patru ani tot avem excepții. Anul trecut au fost 2.500 plus excepții. Vom avea în vedere rezolvarea tuturor cazurilor în favoarea elevului”.(AUDIO)
Ministrul Educației a mai anunțat că mâine va fi lansat și calendarul înscrierilor la clasa pregătitoare și a dat două puncte de reper din acest calendar: ”22 februarie se vor afișa circumscripțiile școlare și planul de scolarizare propus, iar în perioada 29 feb – 18 martie parinții vor putea face opțiuni și e important că anul acesta vor putea fi făcute și online.”
Calendarul va fi disponibil pe site-ul ministerului începând de maine.