Dihonie la vârful Jihadului: ISIS și Al-Qaida se bat pentru întâietate

Liderul Statului Islamic l-a acuzat pe omologul său de la Al-Qaida că îi menajează pe șiiți și pe creștini. Acesta l-a făcut mincinos

De la nașterea ISIS din rândurile Al- Qaida, după căderea lui Saddam Hussein în 2003, între cele două grupări surori s-a iscat o puternică rivalitate, fiecare dorind să arate că ea este purtătoarea de stindard a Jihadului mondial. În timp ce ISIS începe să decadă, Al-Qaida simte că este momentul să recupereze terenul pierdut.

Într-un mesaj audio, tradus în engleză de centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste (Site), liderul Al- Qaida, Ayman Al-Zawahiri l-a catalogat pe rivalul său, Abu Bakr Al-Baghdadi, califul Statului Islamic, ca mincinos. Al-Zawahiri a acuzat „campania de deformare a realității, de frică și intimidare (...) la care, din păcate, participă Ibrahim Al-Badri” (numele de „civil” al liderului ISIS).

Egipteanul Al-Zawahiri, care i-a succedat lui Ossama Bin Laden, după uciderea acestuia în mai 2011 de către un comando american, respinge acuzațiile liderului ISIS, potrivit cărora Al-Qaida nu combate musulmanii șiiți. „Într-unul din discursurile mele, am dat ordin scris să fie atacate forțele militare, de poliție și de securitate irakiene, care sunt în majoritate șiite”, a spus Al-Zawahiri. Șeful Al-Qaida a dezmințit și acuzația că ar dori un parteneriat cu creștinii: „Am zis că sunt parteneri în domenii precum pământul, agricultura, comerțul și banii, și în această măsură le ocrotim viața în conformitate cu Sharia”.

Și Al-Zawahiri a continuat: „Ceea ce noi (Al-Qaida - n.r.) dorim este să organizăm un dialog între cei care lucrează pentru Islam, cu luptătorii Jihadului în avangardă, despre cele mai potrivite și înțelepte metode pentru a purta religia islamică spre victoria finală.”

ISIS și Al-Qaida sunt grupările teroriste cu notorietatea mondială cea mai sinistră. Însă cele două rețele jihadiste nu urmează aceleași strategii. ISIS propovăduiește o aplicare ultra-radicală a Sharia, de jos în sus, pentru o epurare drastică a comunității musulmane (Umma).

Al-Qaida are o abordare inversă, de radicalizare de sus în jos a societății, prin instaurarea Sharia prin intermediul instituțiilor.

Așa cum arătam, discordia este veche: în 2011, califatul ISIS a refuzat să-i jure supunere lui Al-Zawahiri, succesorul lui Bin Laden. Astăzi, șeful Al-Qaida trăiește retras în zona frontalieră dintre Pakistan și Afganistan. Ieșirile sale publice sunt rare. Una dintre ultimele sale intervenții data din luna iulie 2015. După o lungă tăcere, el a condamnat ascensiunea ISIS și a refuzat, la rândul său, să-i jure supunere.