În acest an, poetul Constantin Preda şi-a adunat poeziile într- o antologie de 600 de pagini, care a apărut la Editura „Autograf MJM” - „Didahiile de la Craiova”. Atunci când începi să citeşti „didahiile” nu ai altă alegere, trebuie să dai pagina, să vezi ce a scris, să simţi ce a simţit.
Poetul scrie pe coperta cărţii sale: „Îţi scriu, Doamne, aceste rânduri, cu un cuţit în spate, şi-am mâinile, de cuţitele aceloraşi sfinţi, retezate”. Didahiile sau predicile moralizatoare, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest cuvânt, lui Constantin Preda nu-s puţine şi recunoaşte că s-a inspirat de la Antim Ivireanul. Constantin Preda este un poet cu „fruntea în bătaia puştii”, care vorbeşte despre patrie, despre jertfă, ceasuri, melopee, îngeri, femeie, miracole, somaţii, borcane cu miere, despre cea mai frumoasă moarte sau mitologia vinului.
Constantin Preda continuă să scrie versuri acolo unde contemporanii lui calcă pe cadavre, omoară suflete şi instituie noi biruri. Scrie versuri dând o altfel de hrană celor obidiţi. Demult nu am mai întâlnit atâta iubire de pământ românesc: „Ţara de pe cruce/E cea mai frumoasă ţară/Mai sus de ea doar Dumnezeu să urce/Mai jos de ea doar îngerii coboară/Ţara de pe cruce/E prima şi singura ţară/Mai sus de ea la o răscruce/Doar plânsul mamei mă-nconjoară”. Constantin Preda a fost „cândva egalul zeilor/acum sunt iarba mieilor…”, dar e preocupat şi de „Ce se va-ntâmpla cu mâinile cu care scriu/Ce se va-ntâmpla cu cel ce-aş fi putut să fiu”.
Recomandările noastre
