Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Dictatura „alegătorilor” acoperiți | CONTRA MUNDUM
Dictatura „alegătorilor” acoperiți | CONTRA MUNDUM

Dictatura „alegătorilor” acoperiți | CONTRA MUNDUM

Cetățenește vorbind, cea mai gravă dintre dezvăluirile lui Dan Andronic despre componența și modus operandi al statului profund din România este aceea care privește interferența sistemului neosecuristic în influențarea sau chiar în tranșarea procesului electoral.

Întrucât pune sub semnul întrebării însăși autenticitatea democrației românești, povestea merită mai mult decât o comisie parlamentară de anchetă. Merită un minim efort de analiză din partea fiecăruia dintre noi. Fiindcă simpla bănuială că șefimea serviciilor secrete și a instituțiilor de forță se adună, în seara alegerilor, într-o casă privată, în jurul unor butelci de whiskey, într-un soi de celulă de criză constituită în scopul de a rezolva situația în favoarea unuia sau a altuia dintre candidați, este de natură să umple de fiori șira spinării oricărui cetățean. Chiar și a aceluia care, cu o imbecilitate demnă de o cauză mai bună, încă se mai minte că instituțiile pe care aceste personaje le conduc reprezintă stâlpii de rezistență ai „statului de drept”.

 

Până acum, avem două versiuni principale ale evenimentelor petrecute, în seara turului al doilea al alegerilor prezidențiale din anul 2009, în reședința proprietate personală a lui Gabriel Oprea. Prima este dezvăluirea lui Dan Andronic, potrivit căreia, pe lângă gazdă și alți grei din politică, se mai aflau în imobil atât directorul SRI, George Cristian Maior, șeful operativ al serviciului, Florian Coldea, cât și procurorul-general al României, Laura Codruța Kovesi. Conform relatării martorului, scopul întrunirii era petrecerea împreună a nopții electorale, fapt dedus din febrilitatea cu care oaspeții se interesau de evoluția numărătorii voturilor și de viitorul arhitecturii de putere din România. Cea de a doua versiune este aceea prezentată, la Antena 3, de Gabriel Oprea însuși, din care reiese că scopul adunării era un șpriț tovărășesc întru celebrarea onomasticii unui alt pesedist-băsist din epocă, Neculai Onțanu.

 

Sub aspectul scopului real al întrunirii, cele două relatări se află, așadar, într-un oarecare raport logic de contradicție. Dacă versiunea lui Dan Andronic este adevărată, atunci aceea a lui Gabriel Oprea este falsă. Și viceversa. Dacă plecăm de la premisa că Gabriel Oprea spune adevărul, și mărimile statului se adunau la domnia sa acasă, în seara unor alegeri cruciale pentru viitorul pe termen mediu al țării, ca să bea un șpriț în cinstea lui Neculai Onțanu, atunci analiza se încheie rapid cu o concluzie tragicomică: pe 6 decembrie 2009, cele mai puternice instituții ale statului român erau conduse de  niște nătărăi iresponsabili. 

 

Ipoteza că Dan Andronic spune adevărul, iar oamenii ăia se adunaseră în casa Oprea în scop „de alegeri”, reprezintă veritabila provocare pentru morometele care zace în fiecare dintre noi. Din relatările jurnalistului nu reiese foarte clar decât preocuparea exclusivă a celor prezenți față de fenomenul electoral în desfășurare. Nici faptele expuse, nici starea de spirit, observată de martor, a reprezentanților meta-statului profund nu sunt, din păcate, de natură să limpezească imaginea cinstitei adunări. Din păcate, pentru că esența afacerii stă în răspunsul la întrebarea „se strânseseră acolo, așa cum mai fac băieții de galerie, atunci când nu pot ajunge pe stadion și văd meciul de la bar, sau erau constituiți în celulă de criză și funcționau ca atare?”.

 

Desigur, răspunsul la această întrebare poate fi dat numai de comisia parlamentară de anchetă, după niscai audieri-maraton. Dacă și numai dacă obiectivul real al comisiei este aflarea adevărului, dacă și numai dacă acest adevăr nu este de natură să producă daună totală statului român. Pentru că o concluzie conform căreia șefii instituțiilor de forță au constituit o celulă de criză informală, ca să influențeze rezultatul final al alegerilor prezidențiale, fie și în contrapartidă la o celulă de criză, alcătuită din alți oameni ai sistemului de putere ocultă, ce acționa similar pentru tabăra politică adversă, ar fi un fel de „mama tuturor bombelor” a cărei explozie mătură componentele statului de-a valma, fără să țină cont de statul legitim, de ăla profund sau de ăla paralel.

 

Scrupulele de acest tip pe care le pot avea mărimile politicii sau șefii sistemului neosecuristic în această speță gravă nu-l prea impresionează însă pe morometele din noi, care, de pe buturuga din Poiana lui Iocan, se întreabă dacă o dictatură militară clasică, cinstită, la vedere, cu generali cărora li se revarsă gușa peste petlițe și posteriorul gras peste marginea scaunului, nu ar fi cumva de preferat unei dictaturi a „alegătorilor” acoperiți, care decid rezultatele alegerilor noaptea, ca hoții, printre sticle de whiskey. Mai ales că dictatura militară ar fi mult mai ieftină…

 

Publicat in categoriile: Invitatii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: