Kim Jong-il a murit, sâmbătă, la bordul garniturii blindate despre care credea că îl ţine departe de orice pericol din lumea exterioară. Mezinul familiei se pregăteşte să preia puterea absolută.
Cel mai izolat lider politic al planetei, dictatorul nord-coreean Kim Jong-il, a murit sâmbătă la bordul trenului său blindat în care se simţea cel mai în siguranţă. Agenţia oficială de presă KCNA a anunţat că liderul de la Phenian a decedat din cauza "suprasolicitării fizice şi psihice în timpul unei vizite de lucru" şi că nu a putut fi salvat, în ciuda tuturor eforturilor medicale. Kim suferea de afecţiuni cardiace şi cerebrovasculare de foarte multă vreme. Dictatorul, în vârstă de 69 de ani, potrivit datelor oficiale, prefera trenul ca mijloc de transport, atât în deplasările interne, cât şi externe, suferind de o adevărată fobie de avioane. Vagonul în care a călătorit Kim Jong-il a fost dăruit tatălui său, Kim Ir-sen, de fostul lider sovietic Iosif Visarionovici Stalin. Interiorul a fost redecorat între timp şi utilat cu cele mai moderne mijloace de comunicaţie. Ultima dată când Kim Jong-il a folosit trenul blindat în afara ţării a fost în august 2011, într-o deplasare în Extremul Orient rus, unde dictatorul nord-coreean s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, Dimitri Medvedev. Măsurile stricte de securitate le-au pus atunci în încurcătură pe gazdele ruse, nevoite să le ceară locuitorilor care trăiesc de-a lungul căii ferate folosite de trenul oficial să evite până şi privitul pe fereastră atunci când garnitura trece pe lână casa lor. Se pare că în 2001, în timpul precedentei vizite în Rusia, un geam al trenului a fost spart de un militant iar un stâlp de ciment a fost aşezat de-a curmezişul căii ferate. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/BzOz6OCzKGc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Un viitor nebulos Succesorul liderului a cărui viaţă a fost tot timpul învăluită în mister şi ridicată la rang de secret de stat, va fi cel de-al treilea fiu al său, Kim Jong-un, în vârstă de aproape 30 de ani. Agenţia de stat KCNA a cerut oamenilor să rămână uniţi şi să-l susţină pe "Marele Succesor", pe fondul speculaţiilor privind o posibilă luptă pentru putere la Phenian. "Toţi membrii de partid, militarii şi opinia publică ar trebui să-l urmeze pe tovarăşul Kim Jongun şi să protejeze, să întărească frontul unit al partidului, al armatei şi al cetăţenilor", a făcut apel agenţia oficială. Jong-un fusese împins în faţă de tatăl său încă din toamna anului trecut, cei doi afişându-se tot mai des împreună în public. Confirmarea succesiunii a venit în octombrie 2010, la cea de-a 65-a aniversare a Partidului Muncitorilor, când liderul de la Phenian s-a întâlnit cu o delegaţie de oficiali chinezi de rang înalt, la discuţii partici pând şi Kim Jong-un. De asemenea, presa occidentală a avut acces nestingherit la festivităţile de atunci, la care Jong-un a asistat alături de tatăl său. Nu se cunosc deocamdată detalii legate de succesiune. Unele voci vorbesc despre o posibilă perioadă de interimat la Phenian, dată fiind lipsa de experienţă politică a lui Jong-un. Până la tranşarea transferului de putere, întreaga ţară îl jeleşte pe conducătorul suprem. Televiziunile şi agenţiile de presă au publicat imagini cu nord-coreeni de rând, civili şi militari deopotrivă plângând isteric la auzul veştii că Kim Jong-il s-a stins. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8EIwn05qC_E" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Înmormântarea va avea loc la Phenian, în 28 decembrie, Kim Jong-un însuşi urmând să conducă ceremonia funerară.
În Coreea de Nord a fost decretată o perioadă de doliu naţional care va dura până pe 29 decembrie.
"În fiecare zi ne întrebam ce vom pune pe masă. Toţi sunt conştienţi acolo că trăiesc precum nişte câini, dar le este teamă să spună asta cu glas tare", a povestit, pentru BBC, o refugiată din Coreea de Nord. Pentru ea, Coreea de Nord rămâne ţara în care oamenii spală străzile cu mâna, dar ajung să moară pe capete din cauza foamei. Abia după ce a ajuns în China a realizat izolarea totală în care trăiesc compatrioţii săi. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/csHrR7CxzP8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "În fiecare zi ne întrebam ce vom pune pe masă. Cu toţii ştiam că trăim ca nişte câini, dar nimeni nu îndrăznea să o spună cu glas tare" CHOI YOUNG-HEE, refugiat nord-coreean Citiţi şi:
- Moartea lui Kim Ir Sen şi "naşterea" lui Kim Jong-Il, în "Evenimentul zilei"
- Femeile din viaţa lui Kim Jong-il
- Coreea de Nord îşi jeleşte liderul testând rachete
- 10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre Kim Jong-il. De ce se temea dictatorul comunist
- Vlad Nistor: Viitor imprevizibil pentru o ţară "închisă" precum Coreea de Nord