Guvernul prezintă documentul cu ideile lui Costa Silva în aceeași săptămână cu bugetul de stat pe 2021. Versiunea preliminară ajunge la Bruxelles pe 15 (octombrie). Cea finală - la începutul anului viitor.
Guvernul va prezenta prima versiune a Planului de Redresare și Rezistență pe 14 octombrie, iar a doua zi îl va trimite Comisiei Europene pentru o primă analiză.
Calendarul stabilit de executiv și la care „DN”/„Dinheiro Vivo” au avut acces indică audierea partidelor și a partenerilor sociali pe 21 și 22 septembrie, cu o dezbatere în Adunarea Republicii în ziua următoare.
Planul, care încorporează ideile consultantului António Costa Silva, va servi la absorbția fondurilor comunitare viitoare în perioada de redresare post-pandemie COVID-19. Și va fi cunoscut în aceeași săptămână în care este prezentat bugetul de stat pe 2021.
Astăzi, Costa Silva prezintă versiunea finală a Viziunii sale Strategice pentru Planul de Redresare pentru acest deceniu, în care include deja contribuțiile cetățenilor și ale companiilor. Timp de o lună, documentul s-a aflat în consultare publică și a primit peste o mie de contribuții. Aproximativ două treimi de la cetățeni și restul de la companii și instituții.
Propunerile sunt împărțite pe zece axe strategice, cele care au primit cele mai multe contribuții fiind cele consacrate calificării, tranziției digitale, științei și tehnologiei (187); teritoriului, agriculturii și pădurii (157); și în încheierea podiumului - axa infrastructurii (156).
„O țară capabilă”
La ora închiderii a acestei ediții, documentul final care va fi cunoscut în această dimineață într-o prezentare la Fundația Calouste Gulbenkian, de la Lisabona, urma să fie definitivat. „DN”/„DV” știu că primul-ministru, António Costa, s-a întâlnit cu managerul António Costa Silva pentru a pune la punct ultimele detalii.
În introducerea documentului la care „DN” a avut acces, consultantul folosește de 15 ori expresia „țară capabilă” pentru calificarea populația, pentru a dubla investiția în sfera științei, pentru a se reindustrializa, pentru „a schimba soarta localităţilor”.
Costa Silva mai transmite un mesaj. „Politica nu poate fi făcută doar din respingere și din antagonisme exacerbate. Trebuie să aibă în vedere și aderarea la proiectele transformatoare”, apreciind că acest lucru va fi posibil, ținând seama de interesul manifestat de portughezii care au trimis contribuții.
Ideile controversate
Documentul prezentat de Costa Silva la sfârșitul lunii iulie propune câteva măsuri și investiții precum un tren de mare viteză între Lisabona și Porto sau accentul pus pe hidrogenul verde, care a făcut deja obiectul unor discursuri și critici din partea oamenilor de afaceri și a cadrelor universitare.
În ceea ce privește trenul de mare viteză, includerea sa în planul pe care guvernul îl va duce la Bruxelles este încă incertă. Altele, cum ar fi revenirea stimulentului pentru tăierea vehiculelor aflate la finalul funcţionării lor pentru achiziționarea de vehicule electrice sau hibride, vor putea avea şanse de succes.
Președintele Partex a susţinut, de asemenea, „necesitatea regândirii întregului sistem de protecție socială și a configurației acestuia, deoarece pandemia a ar ătat deficienţe în accesul la servicii pentru populația mai săracă, care se află în afara economiei formale”.
În momentul prezentării Viziunii Strategice, planul a fost criticat pentru omiterea costurilor tuturor măsurilor. Costa Silva a afirmat că are „toate calculele făcute”.
Articol de Paulo Ribeiro Pinto, Dinheiro Vivo, supliment economic al cotidianului DIÁRIO DE NOTÍCIAS
Traducerea: Iulia Baran, RADOR