Diana Șucu spune cine este șeful în casă. Lucrurile pe care le urăște cel mai mult

Diana Şucu. Sursa foto: Facebook

Diana Șucu e împreună cu Dan Șucu de aproape 20 de ani. Ambii sunt doi oameni de afaceri de succes și, spune ea, se completează reciproc în orice problemă ar avea.

Chiar dacă uneori îl prezintă pe soțul ei drept șeful care vine în inspecție, Diana Șucu susține că totul este în spirit de glumă pentru că soțul ei nu îi este șef, ci partener.

Diana Șucu, parteneră în afaceri cu soțul ei

Nu este șeful. Este partenerul meu. Dar apelez aproape tot timpul la sfaturile lui. În general, este persoana pe care o ascult. Țin cont de părerile lui, chiar dacă eu știu, câteodată nu îmi convine ceea ce-mi spune. Dar întotdeauna țin cont de părerile lui”, susține soția acționarului de la Rapid.

Diana Șucu spune că atunci când are timp liber, ea și Dan Șucu preferă să petreacă timpul în familie, alături de cei doi băieți pe care îi iau.

Femeia de afaceri a mărturisit că adoră să fie mamă, iar pentru ea familia reprezintă un vis împlinit. Potrivit acesteia, nu a stat niciodată mai mult de trei zile despărțită de copiii ei și până și în luna de miere au fost însoțiți de primul lor băiat.

Diana și Dan Șucu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Femeia de afaceri iubește simplitatea

Soția acționarului de la Rapid dezvăluie că este o femeie căreia îi place simplitate și pune foarte mult preț pe timp, așa că, evită de cele mai multe ori să exagereze cu machiajul sau coafura.

Diana Șucu spune că cel mai mult timp și-l dedică afacerilor pe care le are, dar uneori își face timp și de sport și merge la sală.

Sursa foto: Diana Șucu. Instagram

Recunosc că sunt cam puturoasă. Am văzut că funcționează foarte bine fotografiile mele, făcute aici, în magazin. Dar nu întotdeauna am timp să mă aranjez. Urăsc să mă machiez, urăsc să merg la coafor. Decât așa, strictul necesar. Nu știu dacă toate acestea au legătură cu televiziunea. Probabil.

Dar nici când lucram, nu mă machiam singură, aveam o echipă în zona de machiaj. Dar merg la sală, de la sală merg direct la magazin și mă gândesc să nu mai pierd vremea, să nu mai pierd timpul”, a dezvăluit Diana Șucu.