Diana Șucu e nelipsită de la meciurile Rapidului, mai ales după ce soțul acesteia, Dan Șucu, a devenit unul dintre acționarii clubului. Ea a fost prezentă în Giulești la meciul de sâmbătă seară, dintre Rapid - FC Botoșani.
Diana Șucu a început să se bucure și să accepte faptul că acum o parte din viața lor se va învârti în jurul fotbalului, deși ea declara în urma cu mai mult timp că s-a împotrivit cu toată ființa ca băieții ei să fie duși la un asemenea sport.
Diana Șucu, prezentă în Giulești
Soția lui Dan Șucu a fost alături de soțul ei pe stadionul din Giulești, sâmbătă seara, la partida dintre Rapid și FC Botoșani. Ea se pare că s-a bucurat din plin de momentele petrecute în tribună și a ținut chiar să se îmbrace asortat, în culorile clubului.
Diana Șucu nu a fost dintotdeauna o iubitoare a fotbalului, ba mai mult, ea declara că nu a vrut niciodată ca băieții ei să urmeze acest sport.
„Eu nu mi-am dorit ca băieții mei să joace fotbal. Dan mi-a explicat că trebuie să fie în primul rând buni la matematică, apoi să facă fotbal, pentru că au nevoie de validare.
Eu m-am împotrivit cu toată ființa, i-am dus la pian, la tenis, la pictură”, a precizat în urmă cu mai mult timp soția omului de afaceri.
Diana Șucu vrea să fie prezentă pe stadion
Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar acum, de când soțul ei a devenit acționarul clubului FC Rapid, a început să vrea să fie din ce în ce mai implicată în acest sport. Ea i-a și cerut soțului ei să o ia mai mult cu el pe stadion.
„Toate lucrurile par la locul lor, cel mai frumos stadion, cea mai frumoasă echipă, cei mai frumoși suporteri, performanțe, posibilități materiale ca să mergem înainte. Doamne ajută, pare cel mai bun moment posibil!
Din punctul meu de vedere, este mult mai bine decât m-am așteptat. Inclusiv soției i-a plăcut nu m-am așteptat, dar i-a plăcut foarte mult și m-a rugat frumos să o mai iau și o s-o iau cu mare plăcere”, a declarat Dan Șucu.
Cei doi s-au căsători în anul 2007, iar împreună au doi băieți. Înainte de actuala soție, Dan Șucu a mai fost căsătorit o dată, potrivit digisport.ro.