Moartea prințesei Diana, reconstituită într-un parc de distracții: scandal în SUA

Moartea prințesei Diana, în 1997, a șocat întreaga lume. 22 de ani mai târziu, tragedia devine afacere scandaloasă și de prost gust

La 22 de ani de la moartea „prințesei inimilor”, unii nu ezită să-și umple buzunarele de pe urma acestei tragedii. Vineri, un discutabil parc tematic, National Enquirer Live, și-a deschis porțile în Pigeon Forge, în statul american Tennessee. În program: reconstituirea scenelor de criminalitate. În general.

Astfel, notează Le Point, vizitatorii pot retrăi cumplitele momente ale accidentului de mașină care a costat-o viața pe prințesa Diana, în 31 august 1997. Urmărită de fotografi, mașina în care se aflau Diana și Dodi Al-Fayed s-a zdrobit în final de unul din stâlpii tunelului de sub podul Alma din Paris, după ce șoferul , Henri Paul, a pierdut controlul mașinii Mercedes, fiind în stare de ebritetate. Singurul supraviețuitor a fost garda de corp al lui Al-Fayed, Trevor Rees-Jones.

Vizitatorii sunt chemați și să voteze dacă Lady Di era însărcinată în momentul accidentului sau dacă familia regală britanică a fost implicată în această tragedie.

O anchetă juridică franceză, timp de optsprezece luni, a dus la concluzia, în 1999, că accidentul în care a murit Diana a fost cauzat de Paul, care a pierdut controlul asupra mașinii și a condus cu viteză mare fiind în stare de ebrietate.

Începând cu februarie 1999, tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed (proprietarul Hotelului Ritz din Paris, pentru care muncea Paul) a pretins că accidentul a fost rezultatul unei conspiațiiși de atunci a susținut că accidentul a fost organizat de Serviciile Secrete, urmând instrucțiunile Prințului Philip, Ducele de Edinburgh

Pretențiile lui Fayed că accidentul a fost rezultatul unei conspirații au fost respinse de o investigație juridică franceză și de Operațiunea Paget, precum și de cercetările Poliției Metropolitane, care s-au încheiat în 2006.

 

Evident, această „distracție” a generat scandal în Statele Unite și în Marea Britanie.

Robin Turner, creatorul parcului, a respins criticile, spunând că vizitatorii nu „văd sânge” cu „accidentul de mașină via o animație pe calculator”. 

În programul acestui parc tematic se află și alte personalități. Spre exemplu, O.J. Simpson, pentru care există o reconstituire a scenei în care este ucisă fosta sa soție. O altă „atracție” propusă este scena în care Michael Jackson îl suspendat în afara balconului pe fiul său, Blanket.