Diana Cîțu nu este implicată în dosarul deșeurilor. Avocatul Flavius Radu care o reprezintă a precizat că nu are nici o legătură cu perchezițiile derulate de poliție într-un caz cu prejudiciu de 10 milioane de euro. Diana Cîțu a transmis, prin apărătorul său, un comunicat referitor la acest subiect după apariția în spațiul public a unor informații potrivit cărora ar fi fost vizată de o astfel de anchetă.
Diana Cîțu nu este implicată în dosarul deșeurilor. Ea a transmis un comunicat după ce numele său a fost vehiculat în legătură cu o anchetă a poliției într-un caz cu prejudiciu de câteva milioane de euro. Prin avocatul său, Flavius Radu, Diana Cîțu a subliniat că nu are nici o legătură cu operațiunile la care se face referire în comunicatul de presă al poliției.
Potirivit avocatului, Diana Cîțu nu are nicio calitate în acest dosar și nu a fost convocată la audieri, așa cum s-a vehiculat în spațiul public. Apărătorul a făcut referire la un articol în care se vorbește despre „mafia deșeurilor” apărut pe site-ul Aktual24. El a precizat că informațiile prezentate sunt false și a cerut ca numele clientei sale să fie înlăturat din material,
„De altfel, din Comunicatul oficial al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București se vede foarte clar că domnia să nu este menționată. Relațiile și documentele solicitate au legătură cu alte entități vizate de această anchetă, străine atât de persoana d-nei Cîțu, cât și de societatea pe care o administrează”, a arătat avocatul.
Diana Cîțu nu este implicată în dosarul deșeurilor
Avocatul atrage atenția că având în vedere aceste elemente „care demonstrează falsitatea propagării informațiilor privind persoană d-nei Diana Cîțu și fiind evidente prejudiciile de imagine și comerciale, vă solicităm eliminarea de urgență a mențiunilor privind persoana mai sus menționată.
În caz contrar, vă considerăm responsabili de difuzarea deliberată a unor informații false, nesusținute de nicio sursă sau informație oficială, cu toate consecințele legale ce decurg din acesta”. În temeiul art. 31 alin. (4) din Constituția României, aveți obligația să informați în mod corect opinia publică.
„În plus, precizăm faptul că nu ați cerut consimțământul pentru afișarea imaginii dnei Diana Citu în materialul publicat de Dvs și nici măcar nu ați informat-o despre «știrea» pe care urmă să o publicați. Nu i-ați cerut în mod direct un punct de vedere și nu ați chestionat-o în privința verificitatii «informațiilor» pe care urma să le publicați”, a mai arătat avocatul în comunicat.
Diana Cîțu are dreptul la imagine
Doamna Cîțu este titulara dreptului la demnitate și la propria imagine, deopotrivă garantat și ocrotit de art. 30 alin. (6) din Constituția României și de art. 58, art. 72 alin. (1) și art. 73 alin. (1) din Codul civil, arată avocatul. Diana Cîțu nu este implicată în dosarul deșeurilor, a precizat avocatul acesteia.
Materialul publicat sugerează o implicare a d-nei Cîțu în mod premeditat într-o presupusă activitate subterană cu caracter ilicit, acreditând-o în mod incorect și nejustificat drept adevărată. Această implicare, atât pe fondul sau/de esență să, cât și de manieră descrisă, îi afectează în mod nemijlocit sus mentionatele drepturi, a mai arătat avocatul Flavius Radu.
„Informațiile” conținute de materialul publicat nu se circumscriu exercitării cu bună credință a unor drepturi permise de lege, convenții ori pacte internaționale aplicabile în România și, de aceea, nu pot reprezenta limitarea legitimă reglementată de art. 75 din Codul civil a drepturilor arătate mai sus.
„Drept urmare, doamna Cîțu Diana interzice expres să reproducerea imaginii sale, folosirea numelui sau în legătură cu informațiile neadevărate de mai sus și cu orice alte informațîi neadevărate. De asemenea, vă notificăm că, înainte de orice altă publicare ce o vizează pe dna Cîțu, să îi solicitați în mod direct un punct de vedere asupra subiectului respectiv și a implicării sale”, a mai transmis Diana Cîțu prin avocatul Flavius Radu.