DIALOGUL care a dus la SCANDALUL URIAȘ de la Realitatea TV. Dezvăluiri EXPLOZIVE
- Cristi Buș
- 16 august 2018, 16:15
Alexandru Căutiș revine cu o serie de precizări după scandalul uriaș din studioul televiziunii Realitatea TV.
Jurnalistul Alexandru Căutiș dezvăluie discuțiile care au avut loc în studio cu Rareș Bogdan înainte ca aceștia să intre în direct.
„Vă propun o oră și un loc să veniți să mă scuipați, dar după ce citiți aceste rânduri...
1. Incidentul dintre mine și Rareș Bogdan a început înainte de emisiune, când i-am spus că eu nu-l fac „criminal”, că nu rostesc acest cuvânt la adresa lui Paraschiv ăla, că nu am încă date care să justifice acel cuvânt, „criminal”, în privința lui Paraschiv. L-am rugat să vorbim despre ce a zis Paraschiv, nu să mă oblige să-i pun etichete.
2. Când a început discuția dintre noi, live, Rareș a spus ceva în genul că vorbim despre un „interviu cu criminalul Paraschiv”. La care eu am zis, involuntar, ”interviu cu săracul Paraschiv” sau „sărmanul Paraschiv”, nu mai știu exact. Am spus asta fiindcă știam că la acea oră Paraschiv fusese singurul care și-a asumat să comunice, și acum era făcut „criminal” și în contextul interviului, ceea ce era o scădere sufletească, a dat omul interviu, îl fac criminal și cu ocazia asta, din start (jurnalistul Rareș Bogdan nu e robot, cred că are și suflet) La final, după ce ar fi ascultat ce a zis Paraschiv putea să conchidă dacă e criminal sau nu, dar nu să spună din start.
3. Rareș Bogdan s-a enervat că nu merg pe linia „criminalul”, „ia să vedeți ce mi-a zis criminalul” si alte de acestea. Într-o secundă puteam alege să fac această mojicie, să țin isonul celor din studio. Știam ce va urma dacă nu o fac. Și nu am făcut-o.
4. S-a pornit imediat asupra mea un val de acuze, că țin cu Paraschiv, că vreau să-l apăr. Dacă rosteam cuvântul „criminal” azi eram eroul lor. Am preferat să fiu eroul meu.
5. Interviul conținea multe informații care puteau fi Breaking News la ora aceea. Dar nu mai cadra cu eticheta „criminal”, „criminalii” nu trebuie ascultați, nu-i așa?....
6. Mi s-a spus că sunt pesedist. Fac apel la Rareș Bogdan să spună cine l-a adus în studio, în spațiul public pe domnul Nițulescu, principalul martor in dosarul Teldrum. Fac apel la domnul Rareș Bogdan să spună cât și dacă am contribuit la emisiunile lui despre Ponta, Mazăre, Dragnea, Dăncilă. Fac apel chiar la conștiința lui, să spună dacă eu sunt „pesedist”, cu „mafia PSD” etc. El știa cu două săptămâni inainte ca eu să încerc să candidez la PSD, știa și de ce încerc aceasta. Știa că nu pentru a deveni și eu un hoț, un corupt. M-a călcat în picioare senin, spunându-mi apoi că nu a vrut, dar...
7. Mi s-a spus, au spus și după ce am plecat deunăzi din emisiune, că sunt „trimis să apăr vinovații din Jandarmerie”. A spus-o o fată care nu mă cunoaște precum Rareș Bogdan. Fac apel la Rareș Bogdan să spună cine a adus în emisiune Procesul Verbal care arăta că Parchetul Militar vrea să salveze jandarmii vinovați. Să spună și cine i-a dezvăluit că procurorul Pârlog e prieten cu Cucoș, șeful Jandarmeriei, că au fost amândoi într-o misiune în Afganistan. Ceea ce este foarte grav! Acest lucru nu se cunoștea nici la nivel de Parchet Militar. Eu am atras atenția asupra acestui lucru. Să spună și dacă i-am zis că se fac aranjamente mari, procurori militari-Jandarmerie, că trebuie să facem eforturi pentru o anchetă corectă, dificilă. Dacă eu am pus pe masa Realității un document important, care indica o posibilă mușamalizare, pot fi eu cel care vrea să apere vinovații din Jandarmerie?
8. Rareș Bogdan știe cum sunt. Și nu cred că mă consideră nici duplicitar, nici diversionist, nici intrus etc. Oricum, nu putea trage concluzia aceasta de la un interviu pe care nici nu l-a ascultat la ora la care mă acuza.
9. Deși știe poziția mea, eforturile mele de a elimina corupții din PSD și din politica românească, în general, Rareș Bogdan a lăsat să se înțeleagă că eu sunt intrusul PSD, fiindcă am făcut un interviu cu Paraschiv ăla (nici nu ascultase interviul la ora la care mă acuza).
10. Deși știa poziția mea, eforturile și frământările mele pentru a fi eliminați jandarmii vinovați, Rareș Bogdan a lăsat să se înțeleagă că eu țin cu „criminalii” din Jandarmerie. (deși nici nu ascultase interviul, repet)
11. Influența lui Rareș Bogdan e mare și el o știe. Într-un minut stârnește în mintea telespectatorilor înfierbântați de eveniment o ură împotriva cui vrea el.
Aici nu mai numerotez, este în afara parcursului vizibil al vieții. De ce un om să vrea să stârnească un val de ură împotriva altuia doar fiindcă nu se comportă la fel. Să vrei să faci bine și cineva cu vizibilitate publică, care știe că vrei să faci bine, să te arunce fără ezitare în ghearele urii publice fără niciun motiv. De ce? Refuzul meu de rosti cuvântul „criminal” despre Paraschiv a declanșat invitația la ură împotriva mea, o ură nejustificată. Am făcut un interviu, și criminal să fi fost intervievatul, nu preluam eu, autorul interviului din vina lui. Nu ține iluzia că voiam „să-l spăl” pe Paraschiv ăla, fiindcă Rareș Bogdan nici nu ascultase interviul.
Uitați-vă la ceas, e timp:
Voi, cei care mă credeți intrus al PSD, al oricărui partid din România, care mă credeți corupt, diversionist, apărător al vinovaților din Jandarmerie, părtaș la crima din Piață (am citat doar câteva din apelativele stârnite de Rareș Bogdan pe nedrept împotriva mea, eu știu că pe nedrept, puteți crede ce vreți) puteți veni să mă scuipați și să mă ocărâți în această seară de la ora 18 în Piața Victoriei. Nu voi da pe nimeni în judecată pentru aceasta. Nu cer sprijinul Poliției, Jandarmeriei. Insist ca Rareș Bogdan să vină public cu ce date suplimentare vrea el, astfel încât să aveți motive să mă batjocoriți mai tare. Voi purta un tricou primit de la Rareș Bogdan. Îl aștep și pe el să mă scuipe, un ticălos în tricoul lui, un ticălos în emisiunea lui... Amin! La revedere! (pentru cine se simte ofensat de cuvântul precedent)”