Dialog halucinant din casa groazei. Ce i-a spus Alexandra polițistului de la 112?
- Dragos Manea
- 30 iulie 2019, 06:56
Au apărut noi informații cu privire la cazul Alexandrei din Caracal, fata răpită, violată și ucisă de Gheorghe Dincă.
Viorel Florescu, polițistul care a vorbit cu Alexandra Măceșanu atunci când tânăra a sunat la 112, pretinde că nu a avut o atitudine refractară, așa cum îl acuză raportul Ministerului de Interne.
Florescu a povestit că fata plângea la telefon și că i-a spus că era în cartierul Bold din Caracal. Surpriză! însă, polițistul nu știa unde este acest cartier și a întrebat în ce județ se află.
„Din contră, i-am spus de nenumărate ori să stea liniștită că ajunge un echipaj de poliție acolo, la ea. Am întrebat-o cum a ajuns acolo. Noi, de la dispecerat, nu cunoaștem zona Caracalului. Nu știm cum a zis ea: „Am trecut pe lângă un dig și sunt în Bold, cam așa ceva”. Nu știam ce e Bold, de aia îmi aduc aminte că am întrebat-o: „Bold e în județul Olt acolo, ce e?”. Și atunci ea a zis: „Stați puțin că am găsit eu o carte de vizită” și mi-a citit de pe ea, numele, ce scria acolo”, a povestit Florescu.
Polițistul spune că nu se simte deloc vinovat: „I-am zis că polițiștii probabil sunt pe drum, i-am zis să se liniștească în continuare. A trecut prin foarte multe probleme, mi-a spus că e răpită și violată, că este și bătută. Cunosc vocea omului, nu sunt de ieri, de azi. Nu am avut intenție să nu iau în serios apelul fetei. Nu mă simt vinovat la treaba asta”, a precizat Florescu, conform Antena3.