Recenta misiune a ministrului de externe Luigi Di Maio, în Kenya, unde a participat la ceremonia de punere a pietrei de temelie a Spitalului Internațional de Neuropsihiatrie Nou Uhuru, o inițiativă a Grupului San Donato din Milano și a filialei acestuia, GK Investment Holding Group, care se va baza pe universitatea privată milaneză Vita-Salute San Raffaele pentru formarea operatorilor locali, a suscitat o mulţime de polemici.
Nu atât afacerile din Africa ale gigantului italian al sănătății private, cât prezența ministrului a fost cea care declanșat protestele multor asociații italiene care se ocupă de sănătatea mintală, semnatare ale unei scrisori adresate premierului Mario Draghi, către Di Maio însuși și ministrului Sănătății, Roberto Speranza.
„Italia în Africa neagă Reforma Basaglia și în schimb, inaugurează construcția unui azil psihiatric în Kenya”. Acesta este titlul scrisorii deschise care adresează întrebări directe celor trei birouri ale statului, începând cu prezența ministrului la inaugurarea unei lucrări care „intră în conflict nu numai cu strategiile și legile țării noastre pe această temă, dar și cu convențiile internaționale pe care Italia le-a semnat”, scrie Franz Baraggino în Il Fatto Quotidiano.
Între 12 și 14 iunie, Luigi Di Maio a vizitat Somalia, Etiopia și Kenya. Motivul oficial al vizitei este consolidarea cooperării internaționale pe continent, după misiunile din ultimele săptămâni în Congo, Mozambic, Algeria și Angola, unde Italia caută alternative energetice și unde Di Maio s-a prezentat cu CEO-ul Eni, Claudio Descalzi.
Printre interesele lui Di Maio, de exemplu, s-a aflat şi vizita la Smart City of Konza (Nairobi), primul hub de tehnologie durabilă, un proiect în care este implicat grupul din Vicenza, Impresa Costruzioni Maltauro, IMC, un gigant cu o cifră de afaceri de jumătate de miliard de euro. (+ 34% în 2021) care va fi responsabil și de construirea de drumuri, parcuri, stații de epurare a apei și colectarea deșeurilor.
În Africa a lipsit fostul politician Angelino Alfano, de mai multe ori ministru de interne şi ministru al justiţiei în guvernele Berlusconi, Letta și Renzi și nu în ultimul rând ministru de externe în guvernul Gentiloni. O absența justificată, având în vedere că în aceleaşi zile, preşedintele Sergio Mattarella l-a numit Cavaler al Marii Cruci a Ordinului de Meritul Republicii Italiene.
În locul său au mers doi deputați, care împreună cu Di Maio au prezentat „o adevărată cetate a sănătății psihiatrice situată la marginea orașului Nairobi”.
„Creăm o structură modernă pentru tratamentul bolilor psihiatrice care devin o problemă din ce în ce mai răspândită într-o societate precum cea kenyană și în general africană, care în ultimii ani a trecut de la rural la urban. Prin urmare, apar noi probleme de sănătate, tipice vieții de oraș, precum tulburările mintale legate de anxietate, depresie și dependențe”.
Lucrarea, prezentată în fața președintelui Republicii Kenya Uhuru Kenyatta, va ocupa optzeci de hectare din suburbiile de vest a oraşului Nairobi și va putea găzdui 600 de pacienți, reprezentând„un punct de referință pentru întreaga Africa Centrală și de Est”.
Departamentul Coordonării Naționale pentru Sănătate Mintală are o percepţie diferită asupra proiectului dim Africa, pe care îl percepe ca pe un „azil” și răspunde trimiţând o scrisoare deschisă premierului și guvernului, misivă semnată de Uniunea Națională a Asociațiilor pentru Sănătate Mintală (UNASAM), Observatorul Stopopg, Forumul Sănătății Mintale , Psihiatria Democratică, Conferința Permanentă Conf. Basaglia pentru Sănătatea Mintală în lume,
Dreptul fundamental al sănătății, Fundația Franca și Franco Basaglia și Societatea Italiană de Epidemiologie Psihiatrică (SIEP). „Italia este prima țara care a închis spitalele de psihiatrie: cele civile între 1978 și 1999 și cele judiciare în 2017 și a construit o rețea teritorială de servicii de sănătate mintală.
Deși în prezent, această rețea este destul de deficitară, Italia rămâne recunoscută în lume, și este un punct de referință pentru Organizația Mondială a Sănătății pentru că a inițiat un proces substanțial de dezinstituționalizare a persoanelor cu tulburări mintale și pentru că le-a recunoscut drepturile civile și sociale”, se specifică în scrisoare. „Din aceste motive, prezența ministrului de Externe la inaugurarea unui spital de psihiatrie izolat în mijlocul naturii precum azilurile psihiatrice de odinioară ni se pare deconcertantă”.
De aici și cererea către Draghi, Speranza și însuși Di Maio de a da „răspunsuri clare” la întrebările cuprinse în scrisoare. Mai exact „Dacă este legitim ca persoane fizice să facă afaceri după bunul plac, cum este posibil ca un ministru să sponsorizeze o lucrare care intră în conflict nu numai cu strategiile și legile pe tema țării noastre, ci și cu convențiile internaționale, pe care Italia le-a semnat, cu drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și cu liniile directoare ale OMS privind politicile de sănătate mintală?”.
Și apoi: „Ministrul Sănătății a fost consultat cu privire la acest aviz politic oferit de ministrul de externe pentru o alegere care contrazice ghidurile sale?”. În finalul textului: „Are MAE, și în special „Cooperarea pentru Dezvoltare”, planul de a acorda finanțare, direct sau indirect, unei astfel de operațiuni, sau a făcut deja pași în această direcție?”. Contactate de ilfattoquotidiano.it, Ministerul Afacerilor Externe și Sănătății, au decis momentan că nu au ce să comenteze. (Traducerea Cătălina Păunel, RADOR)