Dezvăluirile unui fost consilier: Vladimir Voronin a încercat să împiedice aderarea României la UE

Liderul comunist Vladimir Voronin a încercat, în perioada în care a fost preşedinte al Republicii Moldova (2001-2009), să împiedice aderarea României la Uniunea Europeană.

Acuzaţia îi aparţine liderului Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, în cadrul dezvăluirilor despre activitatea sa în calitate de consilier pe probleme de politică externă al fostului preşedinte comunist făcute în cadrul unei emisiuni televizate, transmite agenţia IPN, preluată de Agerpres.

Potrivit lui Sergiu Mocanu, relaţiile cu România deveniseră în perioada de preaderare a acesteia la UE foarte dificile, acest lucru fiind „meritul” conducerii de vârf de la Chişinău. ''Vladimir Voronin, ajutat de cel mai apropiat consilier al său de atunci, Mark Tkaciuk, trăgeau sforile din culise pentru a împiedica integrarea europeană a României. Cei doi sperau ca Republica Moldova să intre în UE. Astfel, au pornit un război necruţător de discreditare împotriva României'', a afirmat Mocanu.

Liderul Mişcării Antimafie a mai spus că, fiind la acea vreme în funcţia de consilier, s-a comportat ca un „agent secret”. ''Am făcut tot ce am putut atunci pentru reabilitarea relaţiei cu România şi consider că am reuşit să salvez această relaţie'', a susţinut fostul consilier în perioada 2003-2007.

El a mai afirmat că a acceptat propunerea de a lucra în calitate de consilier prezidenţial atunci când exista pericolul semnării Planului Kozak (planul rus ce propunea federalizarea Republicii Moldova şi care a fost respins de Voronin în 2003, n.red).

''A fost întâmplător. Eu mă aflam în instituţia prezidenţială, iar Voronin era într-o mare dilemă privind semnarea Planului Kozak, după ce i s-au promis 250 de milioane de dolari. Am acceptat să-i fiu consilier pentru că voiam să salvez Republica Moldova, dar şi România de intrigile ţesute de Voronin şi Tkaciuk”, a susţinut Mocanu, conform aceleiaşi surse.

Sergiu Mocanu este considerat un politician controversat la Chişinău din cauza unei cariere politice cu treceri spectaculoase de la o formaţiune de alta, adesea pe segmente opuse ale eşichierului politic.