Fotbalul românesc e plin de întâmplări incredibile. De la bătăi între jucători şi patroni, de la conflicte cu antrenori sau arbitri în prim plan, până la scene desprinse parcă din filmele cu mafioţi.
Într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, Răzvan Raţ a povestit un episod halucinant de pe vremea când evolua la Bacău, potrivit Telekomsport.ro. Patronul Dumitru Sechelariu a intrat cu pistolul în vestiar imediat după ce formaţia sa a retrogradat în Divizia B.
”Rapid m-a împrumutat, în 2000, la Bacău, la 19 ani. Am retrogradat, însă cât am stat acolo am devenit copilul de suflet al lui Sechelariu. După ce am pierdut la penalty-uri barajul cu Farul, în cabină s-a întâmplat un episod incredibil, care m-a pus într-o postură delicată.
Seche a început să fluture pistolul prin vestiar de nervi, fără să ameninţe pe nimeni. Doar ca gest teatral. Şi ţipa: ”Sunteţi nişte laşi! Singurul pe care-l apreciez e copilul ăsta, care a dat tot ce-a avut mai bun!” Şi s-a pus în genunchi în faţa mea, m-a îmbrăţişat! Eu m-am blocat, ştiind că, în acel moment, Seche era unul dintre cei mai puternici oameni din România. M-a mişcat gestul lui. “Copile, ai respectul meu toată viaţa”, mi-a zis”, a rememorat Raţ.