Jurnaliștii de la Washington Post au publicat, în ediția de astăzi, o anchetă despre numărul persoanelor împușcate mortal de către forțele de ordine din SUA, în urma căreia au descoperit că datele reale sunt de două ori mai mari decât cifrele raportate oficial. Dezvăluirile vin în contextul în care opinia publică americană se confruntă cu dezbateri aprinse cu privire la actele de violență comise de polițiști, în special cele ale căror victime sunt membrii comunității afro-americane.
Potrivit jurnaliștilor americani, 385 de oameni au fost uciși de polițiști în primele cinci luni ale anului, în timp ce statisticile oficiale vorbesc despre aproximativ 400 de victime, anual, începând din 2008 și până în prezent.
Astfel, potrivit datelor obținute de jurnaliști pe baza unor interviuri, informaţii provenind de la poliţie, din presa locală şi din alte surse, rata uciderilor prin împuşcare este de aproape 2,6 pe zi în acest an - mai mult decât dublu faţă de rata de 1,1 pe zi raportată în documentele FBI în ultimul deceniu.
"Aceste împuşcări sunt grosolan subraportate. Nu vom reduce numărul de omucideri comise de către poliţie dacă nu vom începe să colectăm corect aceste informaţii", a declarat Jim Bueermann, fost şef de poliţie, în prezent directorul unui ONG.
Pe de altă parte, ancheta The Washington Post a dezvăluit că au fost omorâţi de trei ori mai mulţi afroamericani decât albi sau membri ai altor minorităţi la nivel local sau că cei mai mulţi dintre ei erau înarmaţi, dar unul din şase era neînarmat sau avea asupra sa o jucărie.
Potrivit anchetei au fost ucişi 365 de bărbaţi şi 20 de femei, dintre care cei mai mulţi (118) făceau parte din grupul de vârstă 25-34 de ani, în timp ce 94 făceau parte din grupul de vârsta 35-44 de ani. De asemenea, au fost ucişi opt copii sau tineri cu vârsta sub 18 ani.