Mărturia torționarului Franț Țandără, bărbat care a recunoscut că a torturat și ucis peste o sută de intelectuali țărăniști la începutul terorii comuniste, este cutremurătoare.

Lectura volumului Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar (autor Doina Jela), reeditat acum de Editura Corint, m-a tulburat zile la rând. Continuă încă să mă neliniștească, mai ales că nimeni, dar absolut nimeni din aparatul de stat n-a mișcat un deget, din 1989 până în prezent, pentru a valoriza această spovedanie cu rol de document istoric pentru societatea românească postdecembristă.

Ca jurnalist, nu pot și nu vreau să trec cu vederea dezvăluirile extraordinare ale acestui torționar, care, plecat deja dintre cei vii, a încercat ani la rând să-și ispășească păcatele (și) prin pedeapsă juridică. A fost ignorat de autorități. Nu mă miră. Trăim într-o țară în care, la treizeci de ani de la căderea comunismului, n-a avut loc un proces al comunismului.

Venea un decret...

Dar să nu divaghez.

Rândurile de mai jos sunt rezervate unei priviri-altfel aruncate asupra autorului Fraților Jderi (roman neterminat), asupra activității politice de după instaurarea regimului comunist în România a lui Mihail Sadoveanu, mai exact.

Citez din mărturia lui Franț Țandără, care i-a povestit Doinei Jela cum a fost grațiat de Mihail Sadoveanu: „Venea un decret. Se anunța un decret. Și a venit de la direcție la mine, faci cererea de grațiere, zice, și o trimiți acasă, ca să vină chipurile din partea mamei, de la Giurgiu. Dacă n-ai pe nimeni, găsim noi pe cineva s-o semneze de acolo, în numele mamei”.

Președintele Marii Adunări Naționale

Ce grijă aveau comuniștii de oamenii-unelte!

„Și merge la Sadoveanu - continuă mărturia lui Franț Țandără -, președintele Marii Adunări Naționale, președintele țării, nu? Am făcut-o singur, ca în numele mamei: «Am un singur fecior, el a fost așa și pe dincolo, ascultător, cuminte...». Mama, analfabetă, a pus degetul, ca să iasă că altcineva i-a scris-o, mă rog. Știți că am păstrat actul ăla de grațiere semnat de Sadoveanu, până când s-a fărâmițat, s-a făcut bucățele. Era un fel de legitimație, erau pe el mai multe semnături de oameni mari”.

„Eu eram poporul”

Oameni mari, ce cuvinte!

Să revenim, pentru că urmează cea mai importantă parte a mărturiei lui Franț Țandără legată de Sadoveanu!

„Când a văzut Sadoveanu, «oameni sărmani, mamă analfabetă», a semnat... Știu că Sadoveanu a semnat și invers. Condamnări la moarte de țărani care refuzau să se colectivizeze... A semnat că nu e de acord cu grațierea lor. Da, pentru că ăia nu «înțeleseseră» politica clasei muncitoare, pe ei nu i-a grațiat, pe mine m-a grațiat. Eu eram poporul. Ei nu erau poporul”.

Comentarii, păreri?