Cum s-a îmbogățit un primar. Profit de 1,2 milioane de euro la un teren luat cu 30.000 de euro

Sursa: https://reporteris.ro/

Este un nou caz prezentat de jurnaliștii de la reporteris.ro. cu privire la modul de operare şi îmbogățire a primarului din comuna Bârnova. Acesta efectuează puneri în posesie după 30 de ani de revendicări din partea unor oameni necăjiți, iar terenurile ajung la el şi familia sa.

Jurnaliștii de la reporteris.ro. vin cu dezvăluiri incredibile despre afacerile girate de primarul comunei Bârnova, Mihai Bălan. Edilul din Bârnova este cunoscut pentru  excentricitățile sale, acesta investind zeci de mii de euro  în bolizi de lux, terenuri, patru apartamente și şi două conace.

Ultimul caz descris de jurnaliștii din Iaşi este despre un bătrân din satul Todirel, comuna Bârnova. Septuagenarul Ioan Tanasă, a fost efectiv jecmănit de rubedeniile primarului Mihai Bălan. Nașii, nora, fiul și socrii primarului au cumpărat, la prețuri derizorii, 24.545 mp din cei 33.800 mp care-i fuseseră retrocedați lui Tanasă.

Parcelele de 2,5 hectare însumat, ce au ajuns la rudele primarului, sunt intravilan, pe multe ridicându-se între timp vile și blocuri. În bătaie de joc, lui Tanasă i-au lăsat doar 9.000 mp, extravilan, care nu valorează mare lucru.

Primarul a plătit prin interpuși doar 1,3 euro/mp, apoi l-a mutat în intravilan

Potrivit jurnaliștilor de la reporteris.ro., pentru cei 33.800 mp, lui Ioan Tanasă i-a fost validat dreptul în 1991, dar a așteptat 27 de ani punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate. Terenurile primite de Tanasă nu au fost pe vechiul amplasament, ci în zone bune, cu potențial pentru dezvoltarea imobiliară.

Titlul de proprietate eliberat pe numele lui Ioan Tanasă (în 2018) a fost cel de-al doilea din mandatul de primar al lui Mihai Bălan (din 2016 și până în prezent).

Titlul lui Tanasă este datat 31 octombrie 2018. Imediat, acesta a vândut, prin mai multe contracte încheiate în ianuarie 2019, o suprafață cumulată de 23.345 mp către Iulian Ivan, nașul de la cea de-a doua căsătorie a primarului Mihai Bălan. Prețul total: 151.102 lei.

Și soacra primarului, implicată în această tranzacție de terenuri

Tot în 2019, noiembrie, pe lângă cei 23.345 mp vânduți lui Ivan (nașul primarului), Ioan Tanasă a mai dat 1.200 mp. Cumpărătoare a fost Ghenuța Ciolpan, căsătorită cu Ștefan Ciolpan. Aceștia sunt socrii primarului Mihai Bălan, adică părinții celei de-a doua soții, Simona Bălan. Prețul tranzacției a fost de 30.000 lei, adică 25 lei/mp = 5,2 euro/mp. Și în acest caz a existat o promisiune de vânzare-cumpărare.

O primă constatare: primarul Mihai Bălan i-a retrocedat lui Ioan Tanasă 33.800 mp, iar 72% din suprafață (24.545 mp) a ajuns la nașii și socrii șefului de comună în schimbul a 181.102 lei (37.729 euro), o medie de 1,5 euro/mp.

A doua: Ioan Tanasă mai deține acum 9.000 mp. Amplasați în extravilan, într-o zonă în care, în vecinătate, un alt teren stă la vânzare de doi ani cu 3 euro/mp și nu se dă.

300.000 de euro profit curat dintr-o lovitură

Terenul pe care Iulian Ivan, nașul primarului, l-a luat de la Tanasă, 23.345 mp, a fost introdus într-o morișcă imobiliară de milioane de euro. Câteva dintre destinațiile acestor parcele sunt de-a dreptul spectaculoase:

1) Un lot de 6.037 mp ce a trecut de la Tanasă la Ivan în 21 ianuarie 2019 a fost revândut de nașul primarului pe 28 iunie 2019. Cumpărător a fost Fusion Investment Group SRL, firmă a lui Ștefănel Bălan, feciorul primarului. Prețul menționat în contract este de 57.491 lei (2 euro/mp).

Ulterior, cei 6.037 mp au fost plimbați de Ștefănel Bălan între firmele Fusion Investment Group și Fusion Unlimited, ambele ale sale. Și dezmembrați în mai multe parcele. Pe aproximativ 1.700 mp, Ștefănel Bălan prin firma Fusion Investment a construit 4 duplexuri, deci 8 locuințe, fiecăreia fiindu-i atribuit un teren cu o suprafață între 205 și 210 mp. Din cele 8 case, 7 au fost vândute către persoane fizice private, una rămânând în proprietatea Fusion Investment. Cele 7 vile au fost înstrăinate între 2020 și 2022 cu prețuri cuprinse între 61.000 euro și 95.000 euro.

Al doilea tun: încă 100.000 de euro

Din cei 6.037 mp (care au circulat pe relația Tanasă – nașul Ivan – feciorul Bălan), pe alte două parcele de 323 mp și alta de 399 mp, Ștefănel Bălan a construit două case identice: amprenta la sol 104 mp, aria desfășurată 104 mp, suprafața utilă 77 mp. Regim de înălțime parter, anul edificării 2022.

Pe 13 februarie 2023, Fusion Investment a lui Ștefănel Bălan a dat cele două case și terenurile lor la schimb cu 4 apartamente pe care le-a primit de la firma Extra Consult (Cătălin Vasile Bejan, unic asociat, și Cătălin Constantin Cotea, mandatar). Din aceste permutări, Ștefănel Bălan a rămas cu 4 apartamente. Profit curat peste 100.000 euro.

Ștefănel Bălan va rămâne a luat parterul unui bloc întreg

Un alt contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe 13/03/2020 între soții Ivan și Rubicon Power prin asociat unic la acea dată Mihaela Grigoruță. Două precizări făcute de jurnaliștii de la reporteris.ro., soții Ivan (nașii primarului Bălan) au fost reprezentați prin mandatara Oana Violeta Bordea (devenită între timp soția lui Ștefănel Bălan).

Firma Rubicon Power, cumpărătorul, îl are acum unic asociat pe Ștefănel Bălan. Tranzacția Ivan – Rubicon s-a referit la un teren de 822 mp (provenit de la bătrânul Tanasă) care a trecut de la naș la finii cei mici pentru 40.000 lei = 48,6 lei/mp = 10 euro/mp.

La nici două luni distanță, pe 8 mai 2020, acest teren de 822 mp a fost parte a unui contract de schimb între Rubicon Power și TSG SRL. Prima societate a dat terenul și urmează să primească „dreptul de proprietate asupra întregului parter al construcției C1 (bloc de locuințe) ce se va edifica pe terenul primit la schimb (...) compus din spațiu comercial, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 400 mp” + „primele 5 locuri de parcare și o suprafață de teren de 100 mp”.

Așadar, pentru un teren pe care Rubicon a dat 8.220 de euro, Ștefănel Bălan va rămâne cu un spațiu comercial de aproximativ 300 mp utili. La o valoare de vânzare de 1.000 euro/mp, respectivul spațiu ar avea o cotă de piață de aproximativ 300.000 euro. Mai multe detalii despre ancheta jurnaliștilor puteţi citi pe site-ul reporteris.ro.