Dezvăluiri explozive la vârf. Moldova se clatină. Dodon, sponsorizat de Plahotniuc

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, vine cu amănunte după informațiile făcute public de Andrei Năstase. Politicianul a afirmat că Igor Dodon ar fi luat de la ex-liderul PD, Vlad Plahotniuc, câte 1 milion de lei săptămânal, în timpul protestelor din anul 2015.

Renato Usatîi a confirmat, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, că dezvăluirile despre aceste sume de bani acceptate de la Vlad Plahotniuc au fost făcute în timpul unei întâlniri dintre Dodon, Usatîi şi Năstase, care a avut loc într-un local din Chișinău.

Potrivit lui Usatîi, Plahotniuc dădea aceşti bani pentru a-l întreţine pe el (Igor Dodon) şi pe oameni (protestatari).

Înregistrare spectaculoasă

Mai mult, SIS-ul ar deţine o astfel de înregistrare, în care Igor Dodon recunoaşte că a primit astfel de bani, declară liderul PN.

Usatîi susține că şi el ar fi primit o astfel de ofertă din partea democratului Constantin Botnari, însă a refuzat-o.

Întrebat dacă ar accepta să meargă şi să facă declaraţii cu referire la acest episod, Renato Usatîi spune că Procuratura trebuia să se autosesizeze chiar după declaraţiile lui Andrei Năstase făcute la acest subiect, însă dacă va fi invitat la Procuratură, acesta va merge, notează deschide.md.

Dodon a refuzat dialogul

De menţionat că, fiind telefonat în timpul emisiunii pentru a i se oferi dreptul la replica, Igor Dodon nu a răspuns la apeluri.

Amintim că, în luna decembrie 2019, Andrei Năstase a declarat în cadrul unei emisiuni, că şeful statului ar fi primit de la Vlad Plahotniuc, câte un milion de lei pentru fiecare săptămână de proteste în anul 2015.