Arestarea surorilor Elena și Samira Constantin și a prietenului lor, Alexandru Giani Dinu, sub acuzațiile că au ucis-o și apoi i-au incendiat trupul Sabinei Mihaela Mircea, a scos la iveală o dramă consumată în cea mai mizerabilă parte a lumii interlope: cea în care sunt folosite sclave sexuale.
Deja pentru unii dintre noi devine tot mai clar că Sabina devenise sclavă sexuală și nu o prostituată care alege cui să-și vândă trupul și cu ce preț. „Neînțelegerile” din casa unde locuiau, despre care vorbea Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu în comunicatul de miercuri, erau, de fapt, presiunile odioase la care era supusă Sabina pentru a scoate cât mai mulți bani din vânzarea propriului trup.
Prinderea celor trei este un pas esențial în ancheta femeii incendiate la marginea drumului din Ghimpați și sigur vor ieși la iveală noi și noi informații, chiar dacă surorile și peștele vor încerca să-și „îndulcească” situația cu tot felul de minciuni.
Vom afla de cât timp era Sabina în apartamentul din Aleea Livezilor, un adevărat ghetou bucureștean aflat în Ferentari. Livezilor, unde cei trei arestați au închiriat locuința unde a avut loc și crima din 30 octombrie, este un adevărat focar de infracționalitate. Amintesc un singur dosar recent soluționat, din acest ghetou proveneau drogurile care alimentau cu cocaină și heroină piața din lumea bună a Iașiului.
Vom afla dacă Sabina a ajuns în Ferentari fiind păcălită și ademenită, vândută de un alt grup care pusese mâna pe ea mai înainte sau pur și simplu fusese răpită de pe stradă. Evident, deocamdată cei trei nu au niciun interes de a discuta despre asta cu anchetatorii și spun, probabil, că Sabina a venit de bunăvoie la ei și că practica prostituția din propria-i alegere.
Crima de la Ghimpați: „Încercarea” de a salva de la moarte pe Sabina
Nu ar fi singura minciună spusă de ei în primele două zile de anchetă. Treceți pe aceeași listă gogorița cu încercarea de a salva de la moarte pe Sabina. Vă reamintesc faptul că ei susțin că Sabina a încercat să se omoare cu insecticid și că i-au rupt patru coaste, încercând să o salveze.
Totuși, aici trebuie spus că legăturile cu sârmă de pe trupul femeii ucise și faptul că medicii legiști i-au găsit urme de insecticid în corp ”descriu” calvarul din ultimele ore de sclavie trăite de biata femeie.
Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a ținut o scurtă conferință de presă și a explicat că Sabina stătea încă din luna mai acasă la surorile Constantin. În aceeași casă erau și mama fetelor, Giani Dumitru și cei cinci copii minori ai Elenei și Samirei. O altă minciună despre care se susține că ar fi spus-o cei trei la anchetă ar fi aceea că Sabina ar fi încercat acte sexuale cu acești minori, dar și cu alâii, contra-cost. E doar o încercare palidă de a își justifica actul criminal. Procurorul nu a comentat aceste dezvăluiri.
Dezvăluiri despre cazul femeii incendiate în geamantan
Procurorul a spus că deocamdată nu se fac cercetări legate de traficul de persoane. La Parchet, spune cea care a anchetat cazul, nu s-a prezentat nimeni care să declare că Sabina era ținută împotriva propriei voințe.
De asemenea se așteaptă rezultatele finale de laborator pentru a se certifica existența urmelor de insecticid și abia apoi se va trece la lămurirea faptului dacă a fost obligată să bea otrava sau a făcut-o din proprie inițiativă.
Procurorul a descris fapta pe scurt: pe fondul unor discuții, pe 30 octombrie, Sabina ar fi fost lovită cu pumnii și picioarele și cu un obiect tăietor, după care a fost scoasă din casă într-un geamantan. Folosind mașina Volswagen Passat neagră a Samirei, geamantanul a fost dus pe câmpul dintre Ghimpați și Valea Plopului și incendiat cu benzină.
Mașina a fost surprinsă de camerele de supraveghere, dar, așa cum se știe, nu și în momentul incendierii.