Există multe suspiciuni cu privire la moartea celebrului bucătar Adrian Pop. Moartea acestuia a surprins pe toată lumea
Există multe suspiciuni cu privire la moartea celebrului bucătar Adrian Pop. Moartea acestuia a surprins pe toată lumea.
Bucătarul chef s-a stins din viață după o petrecere organizată într-un local din Cluj. Familia sa a angajat un expert medico-legal pentru a ajuta la autopsie. Familia șefului bucătar susține că acesta a fost ucis
Chef-ul a fost rănit în noaptea de 6-7 martie, la o petrecere organizată ilegal, moartea acestuia a survenit în condiții suspecte.
Acesta era foarte cunoscut, deoarece era imaginea unui lanț de supermarket-uri.
În localul respectiv s-ar fi aflat mai mult de zece persoane, între care și doi polițiști de la Secția Rurală Apahida. La un moment dat, potrivit unor martori, cunoscutul chef s-ar fi certat cu un bărbat, rudă cu unul dintre polițiștii aflați la fața locului.
Adrian Pop a fost găsit inconștient
Cei doi ar fi ieșit, împreună, în fața localului. La scurt timp, Adrian Pop a fost găsit inconștient, cu o rană la cap. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă din pacate medicii nu l-au mai putut salva. Cazul său a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și polițiștii specializați în investigarea infracțiunilor violente din cadrul IPJ Cluj
Ulterior, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au fost identificate toate persoanele care s-au aflat, în noaptea respectivă, la restaurant. De altfel, anchetatorii au audiat 10 persoane și au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă.
Ulterior au fost găsite și ridicate toate înregistrările video de la faţa locului, care sunt, încă, analizate de echipa de anchetă.