Românii care au cotizat la Pilonul II de pensii nu s-au înghesuit să-și transfere contribuțiile către sistemul public de pensii (Pilonul I). În cei trei ani care au trecut de la introducerea acestei posibilități, nici măcar o mie de români nu au făcut acest transfer. Prin OUG 114/2018 s-a introdus posibilitatea ca o persoană participantă la un fond de pensii din Pilonul II să se transfere la sistemul public.
Un număr de 714 români au cerut transferul viitoarelor contribuții aferente Pilonului II către sistemul public de pensii (Pilonul I) în cei 3 ani de când s-a introdus această măsură. Informația apare în datele statistice publicate de ASF. Conform acestora, 20 dintre cei care au făcut acest pas au cerut și plata activului personal. Prin OUG 114/2018 s-a introdus posibilitatea ca o persoană participantă la un fond de pensii din Pilonul II să se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile deținute până la data transferului rămân în contul personal al participantului până la deschiderea dreptului la pensia privata.
Însă doar 714 români au cerut transferul viitoarelor contribuții din Pilonul II la sistemul public de pensii în 3 ani.
„La data de 28.02.2022, un număr de 714 participanți la sistemul de pensii administrat privat (Pilonul II) au solicitat transferul viitoarelor contribuții la sistemul public de pensii (Pilonul I), în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.”, a precizat ASF, la o solicitare de informații a Hotnews.
Autoritatea nu deține informații referitoare la valoarea totală a contribuțiilor virate de aceștia la Pilonul I, în perioada menționată. Aceste informații se regăsesc la Casa Națională de Pensii Publice.
Ce se întâmplă cu contribuțiile la Pilonul I
ASF a dat detalii despre valoarea contribuțiilor acestor participanți, care au rămas în conturile de la Pilonul II după ce să-și mute viitoarele contribuții la Pilonul I.
„La finalul lunii februarie 2022, din cele 714 persoane, 20 au solicitat plata activului personal. Pentru acestea au fost virate contribuții brute în valoare de 430.935 lei, iar valoarea cumulată a activului plătit din fond a fost de 633.876 lei (valoarea activului net înainte de reținerea comisioanelor bancare și a impozitului). În cazul celor 694 persoane care încă sunt participanți, au fost virate de-a lungul timpului contribuții brute în valoare de 10.700.437 lei și au acumulat în conturile individuale un activ net de 15.192.449 lei (calculat la data de 28.02.2022)”, au precizat oficialii ASF.
Despre Pilonul II de pensii
Cota de contribuție la Pilonul II de pensii urmează să fie majorată cu un punct procentual, începând cu data de 1 ianuarie 2024. Astfel, de la 3,75%, cât este în prezent, va ajunge la până la 4,75%. Adoptarea unui act normativ care să prevadă această creștere este o obligație asumată de statul român prin PNRR.
În 2021, Pilonul II de pensii, privat, participau 7,79 milioane de români, iar valoarea medie a activului unui participant era de 11.434 lei.
Conform datelor ASF, 19.000 de participanți sau moștenitori la Pilonul II de pensii (pensii obligatorii administrate privat) au încasat anul trecut suma de aproximativ 288 milioane de lei. Un procent de 86% dintre aceștia au făcut-o ca urmare a deschiderii dreptului la pensie.