Dezvăluirea ministrului: Motivul pentru care România importă deșeuri

Dezvăluirea ministrului: Motivul pentru care România importă deșeuri

Cantități uriașe de deșeuri sunt importate sau introduse ilegal în România dintr-un motiv uluitor. Ministrul Mediului, Costel Alexe a declarat că, din această cauză, țara noastră riscă să fie sancționată de Uniunea Europeană.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a dezvăluit că România stă bine la capitolul reciclare, dar cu deșeuri din import, nu din țara noastră. Motivul, a adăugat oficialul Guvernului, este acela că la noi în țară nu se colectează corect, adică hârtia, metalul, plasticul și sticla sunt amestecate cu gunoiul menajer.

„Acesta este unul dintre motivele pentru care operatorii economici refuză să recicleze Pet-urile, cutiile metalice sau sticla. Suntem foarte buni la reciclare pentru că importăm. Din păcate, gunoiul se îngroapă, nu se reciclează în România”, a spus ministrul în cadrul unei dezbateri organizate de Ambasada Sustenabilității în România.

Afacerile cu gunoi din import au prosperat și pentru că, la noi, taxa pe depozitare la groapă este mult mai mică decât în alte state UE, de doar 10 euro/tonă în timp ce în alte țări europene depășește 100 de euro/tonă. Abia anul acesta, această taxă a crescut la circa 80 de lei pe tonă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un caz elocvent al afacerilor cu deșeuri a ieșit la iveală săptămâna trecută. Doi români şi un cetăţean britanic sunt cercetaţi pentru importarea ilegală de deşeuri în România, după ce poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie, așa cum a informat Garda de Coastă.

Legea nr. 211 / 25.11.2011 transpune în legislația națională Directiva Europeana Cadru privind Deșeurile. Conform acesteia toți operatorii economici deținători / producători de deșeuri sunt obligați să colecteze selectiv deșeurile, cel puțin patru categorii: hârtie, metal, plastic, sticlă.

Până în 2020, gradul de colectare al acestor deșeuri trebuia să fie de 50 la sută în România. „În realitate, procentul este situate undeva la 13 la sută”, a punctat ministrul mediului.

Ce se riscă România în acest caz?