Ioan Mircea Pascu acuză fostul premier, Viorica Dăncilă, și pe fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, că nu au prezentat o propunere pentru funcția de Director al Agenției Europene pentru Armamente
Ioan Mircea Pascu, care a fost europarlamentar PSD și a deținut funcții de conducere, lansează o teorie incendiară pe pagina sa de Facebook.
Ioan Mircea Pascu spune că, potrivit informațiilor primite de la Berlin, și care se pare că ar fi fost ținute secrete în România, Înaltul Reprezentant pentru politică de securitate și apărare, Federica Mogherini, ar fi transmis acum 4 luni miniștrilor apărării din statele membre UE solicitarea de a prezența candidați pentru funcția de Director al Agenției Europene pentru Armamente, organismul central al Consiliului pentru chestiuni de apărare.Mircea Pascu spune că patru țări ar fi transmis propuneri, și anume Grecia, Italia, Ungaria și Cehia.
„La noi nimeni nu a suflat un cuvânt despre această oferta, care ar fi meritat să fie onorată cu o candidatura, nici ministrul apărării, Gabriel Les, și, cu atât mai puțin, premierul Dăncilă! Datorită lor, această oferta, care putea să însemne creșterea vizibilității țării într-un domeniu important cum este apărarea europeană, nu a existat pur și simplu pentru România! Sigur, nu cred că dl Les și-ar fi permis să ascundă această scrisoare față de premierul Dăncilă, cel mai probabil este că i-a arătat-o, așa că decizia de a o “îngropa” a fost luată, cel mai probabil, de aceasta din urmă!
Poate pentru că nu a vrut să mai deschidă o nouă confruntare cu Cotrocenii, poate pentru că nici Rovana Plumb, nici Dan Nica și nici Victor Negrescu, favoriții ei pentru posturile europene nu îndeplineau condițiile, fie din alte considerente .", scrie Ioan Mircea Pascu .Acesta continuă postarea pe Facebook scriind că : ,„Un lucru este cert, însă: România a ratat șansa de a prezența oficial o candidatura!Poate că lucrurile nu au stat chiar așa, dar poate că, totuși, au stat: cineva are însă obligația să lămurească această poveste! Până la Dăncilă, cel puțin dl Les ar trebui să ne spună, totuși, cum au stat lucrurile!", a conchis Ioan Mircea Pascu.