Dezonoarea încă nerăzbunată „cu sabia”. Militarii și-au trădat comandantul suprem

Se știe faptul că după instituirea domniei autoritare de către Alexandru Ioan Cuza, la 2/14 mai 1864, atât liberalii radicali, cât și conservatorii, eliminați de la actul puterii, au uneltit la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. Primele semne ale nemulțumirilor apăruseră la finalul anului 1863.

În plus, Cuza acceptase demisia lui Mihail Kogălniceanu în 1865, pentru că domnitorul fusese ațâțat de Librecht și Obrenovici să îi reproșeze primului ministru că s-ar fi lăudat prea mult cu meritele sale în Oltenia, lăsând domnitorul pe un plan secund.

Evident, rămas fără Kogălniceanu, Cuza era mai vulnerabil și mult mai ușor de manipulat de către complotiști care erau în anturajul său intim.

Incidentul cu precupeții din vara anului 1865 (3 august), care a generat un scandal pe fondul creșterii taxelor (profitând de faptul că domnitorul plecase la Bad Ems în Germania pentru a-și trata problemele cardiace de care suferea tot mai mult) nu a fost de natură să provoace căderea domnitorului. Mihail Marghiloman, prefectul Poliției fusese destituit.

Revolta de la București fusese cumva similară celei de la Craiova, răscoala patentarilor din toamna anului 1860. Atunci, negustorii care aveau nevoie de patente, adică de autorizații protestaseră destul de violent. Chiar Gheorghe Magheru, comandantul revoluționar de la 1848 venise la Craiova să liniștească revolta care se lăsase cu morți, răniți, spargerea geamurilor de la clădirile Primăriei și Prefecturii.

Și totuși, spre finalul anului 1865, liberalii și conservatorii uniți în „monstruoasa coaliție” au prins curaj pentru că Napoleon III nu mai era deloc de partea lui Cuza, iar Imperiile Habsburgic și Otoman nu recunoscuseră Unirea de la 1859 decât pe timpul vieții sale.

Complotiștii

Dar cine lua parte la complot? Surprinzător, atât dușmanii precum Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti,  frații Golești, paradoxal, amanta sa Maria Catargi-Obrenovic (care vine în acea noapte la Palatul Domnesc deși Cuza îi oferise o casă unde o vizita de cele mai multe ori), șeful serviciului său secret Cezar Librecht.

Nu mai vorbim de comandantul piețelor, colonelul Zefcari, șeful Gărzilor Palatului, Maior Dimitrie Lecca, Prefectul Poliției Alexandru Beldiman, Nicolae Haralambie comandantul cazarmei principale de pe actuala Cale a Plevnei, vestita Malmaison, care se află vis a vis de Spitalul Militar Central, comandantul unei companii de cavalerie, căpitanul Al.Candiano Popescu, eroul Republicii de la Ploiești din august 1870, Mihail Marghiloman, fostul prefect, Dimitrie Kretzulescu, fratele fostului premier Nicolae Kretzulescu, predecesorul lui Kogălniceanu la șefia Guvernului.

Planul era simplu. Haralambie punea în mișcare 4 000 soldați de la Malmaison, care urmau să se îndrepte în liniște, cu tunurile din dotare spre Casele Golescu de pe actuala Calea Victoriei (unde este Palatul Regal azi), transformate în Palat Domnesc în epoca Regulamentelor Organice. Clopotele bisericilor ar fi urmat să bată pentru a da semnalul revoluției.

Data acțiunii

Conjurații se tot gândiseră să aplice planul începând cu 8 februarie când se împlineau 7 ani de la intrarea lui Cuza în București în 1859, crezând că lumea ar fi fost mai relaxată datorită celebrării zilei, dar planul a fost amânat pentru noaptea de 11-12 februarie (23-24 februarie stil nou).

O posibilă explicație era aceea că lipsea de la Palat ofițerul care-l păzea încă din Moldova pe Cuza, „moș Pisoi”, cum îi spunea Vasile Alecsandri, Nicolae Pisoschi. Se știe că el scosese sabia în ianuarie 1859, la Iași, amenințând unioniștii adunați în camera lui Constantin Rolla de la Muzeul de Științe Naturale din Iași, că îi va tăia dacă nu se decideau ca alesul Moldovei să fie Cuza.

Ideea este că Alexandru Ioan Cuza a aflat de complot, pentru că un necunoscut s-a prezentat la Palat și a cerut să îi vorbească Domnitorului. Alexandru Ioan Cuza a luat decizia de a-i convoca pe Zefcari, Lecca, Beldiman, care l-au asigurat că vor lua măsuri de pază, Lecca primind ordin să dubleze paza Palatului.

Beldiman a dat ordin să fie tăiate frânghiile clopotelor și să fie păzită reședința lui C A Rosetti de pe Strada Academiei. Acesta, capul al complotului (Librecht controla totul din umbră, inclusiv mișcările complotiștilor), organizase o mare petrecere unde invitase crema Bucureștiului. Vinul lui Brătianu de la Florica-Argeș curgea valuri.

Colonelul Gheorghe Serurie primise sarcina să mobilizeze Garda Civică. Negustorimea, supărată din vară se grupase la Biserica Luterană. CA Rosetti plasase doi oameni de încredere în clopotnița de la Biserica Kretzulescu (vis a vis de actualul Minister de Interne, fostul CC al PCR) din care se putea vedea ușor spre Palat.

Cum a fost păcălit Cuza

Alexandru Beldiman a jucat cărți la un club, alături de complotiști și a fost lăsat să câștige. Agenții lui au raportat că totul era în ordine. Complotiștii au mers la cazărmile lor. Domnitorul a mâncat seara la ora 19.00, apoi, l-a primit pe Beldiman care i-a raportat că totul era în ordine, după care, Cuza a lucrat după obicei în biroul său, s-a retras într-un iatac, unde a adormit după miezul nopții, evident cu Maria Obrnovici care sosise inexplicabil (era clar de ce!) acolo. Cuza trebuia să aibă orice suspiciune adormită în acea noapte. Geniul lui Librecht care nu îi spusese lui Rosetti, considerat complotistul politic principal, funcționase! El o infiltrase pe Maria Obrenovici în apropierea lui Cuza, agenta lui trebuia să respecte ordinul!

În timp ce Beldiman se bucura de banii din acea noapte, conjurații au pornit încet cu tunurile având roțile amortizate cu cârpe (la fel și caii cavaleriei. artileriei), soldații având și ei încălțămintea învelită în cârpe, ajungând la Palat. Cei din clopotniță asiguraseră că totul era bine, iar conjurații din Palat au deschis ușile celor de afară, că doar Haralambie și Librecht erau cunoscuți și nu li se putea bloca accesul, mai ales că Lecca era și el conjurat.

Restul, se știe. În acea noapte, cu sabia scoasă, la ora 2 dimineața, Nicolae Haralambie intră în fruntea unei delegații, care avea gata scris actul de abdicare. Cuza era buimac, dormea alături de amanta lui, în timp ce Elena Doamna dormea în camera din aripa dinspre Biserica Kretzulescu, alături de cei doi fii ai Elenei Catargi-Obrenovic pe care Cuza îi adoptase, Alexandru și Dimitrie Cuza.

Cuza cere ofițerului de serviciu, căpitan Constantin Pillat, să-și aplece spinarea ca domnitorul să iscălească actul. Și azi, actul original, păstrat la Arhive, arată că pana a străpuns hârtia la finalul semnăturii.

În liniște deplină, complotiștii îl evacuează pe Cuza. Garda a păzit trăsura domnitorului care pleca spre Predeal. Această gardă avea un aparat Morse portabil pe care să-l atașeze  la rețeaua de fire de telegraf pentru a comunica la București poziția pe  traseul stabilit și problemele care ar fi apărut.

În vama de la Predeal, văzând un tablou al asasinării lui Mihai Viteazul, Cuza s-ar fi adresat soldaților cu îndemnul ca dezonoarea din acea noapte, similară simbolic întrucâtva cu lichidarea lui Mihai Viteazul, și el Domn al Unirii, să fie spălată în viitor cu sabia scoasă din teacă pe un câmp de luptă.

Cezar Librecht s-a retras în Apus, unde a trăit până la 1890, Maria Obrenovic a murit la Berlin, la ceva timp după Cuza (Cuza a murit la Heidelberg în mai 1873, din cauza unui infarct), copiii săi au murit și ei în condiții neclare, unul s-a sinucis, altul, căsătorit cu Maria Moruzi, a murit de inimă în voiajul de nuntă. Doamna Elena Cuza i-a supraviețuit până în primii ani ai secolului XX.

La scara istoriei, detronarea lui Cuza poate fi condamnabilă, bineînțeles, dar în cele din urmă, a dus la instaurarea Locotenenței Domnești și la salvarea Unirii. Fără îndoială că fără reformele lui Cuza, nu am fi putut vorbi vreodată de Independența din 1877, cucerită pe câmpul de luptă sub Carol I, urmașul lui la tron.