Cine crede că de-a lungul secolelor Rusia – oricare ar fi formele ei de guvernare – nu a avut interese în spațiul românesc este un mare naiv, ca să mă exprim politicos. Încă din 1862, Cuză Vodă se gândea la abdicare. Ioan Hudiţă nota în celebrul său studiu „Franţa şi Cuza Vodă” (Hrisovul, I, 1941) că „încă din 1862, Tillos, consulul francez din Bucureşti, informa guvernul că domnitorul Cuza se orienta spre Rusia, pregătindu-şi abdicarea în favoarea principelui Sergiu de Leuchtenberg”.

Cine era acest duce? Principele Serghie Maximilianovici Romanovsky, duce de Leuchtenberg, se născuse la 8/20 octombrie 1849 ca al treilea fiu al marii ducese Maria, sora Țarului. Tatăl său, ducele Maximilian de Leuchtenberg, era fiul principelui Eugeniu de Beauharnais, el însuși fiu adoptiv al lui Napoleon I. Este aproape cert, astăzi, iar Alex Mihai Stoenescu o demonstrează, că gruparea rusofilă din politica românească reușise să-1 convingă, la un moment dat, pe Cuza de aducerea acestui prinț străin pe tron.

Marele ezoteric Vasile Lovinescu nota în „Al patrulea hagialfc. Exegeză nocturnă a Crailor de Curtea-Veche” (Editura Cartea Românească, București, 1981) că alegerea principelui Sergiu de Leuchtenberg de către Alexandru Ioan Cuza s-a făcut datorită unui trecut misterios al domnitorului, comun cu cel al tânărului duce: posibila apartenenă la Ordinul de Malta, introdus în Rusia în secolul al XVIII-lea și cuplat cu francmasoneria rusă, împreună aflându-se la originea proiectului pravoslavnic de eliberare a Țării Sfinte.

Pentru a fi exacți, trebuie spus că, și în prezent, Ordinul de Malta este divizat în două ramuri: una de sorginte romano-catolică și alta filo-rusească! Istoria nu se modifică prea mult. E drept că nu se repetă întocmai, dar este ciclică.

Trecând peste faptul că nu a fost demonstrată niciodată apartenența lui Alexandru Ioan Cuza la francmasonerie, a exclude acestă organizație din jocurile politice ale vremii este o mare greșeală istorică. Până la urmă planul rusesc nu a reușit, tocmai pentru că s-a opus o Aripă națională, o parte din masoneria patriotică, avându-l ca vârf de lance pe enormul om de stat Ion C. Brătianu! Exact aceiași oameni care l-au susținut pentru a ajunge pe tron s-au organizat într-o așa-zisă „Monstruasă Coaliție” pentru a-l îndepărta. După 7 ani de domnie, cel care intrase definitiv în mitologia poporului român, pleca pribeag. Ca un înfrânt. Nu înțelesese mersul neamului…

Că în acestă zonă mișcătoare a ocultei lucrurile nu se sfârșesc întotdeuna bine ne-o indică și sfârșitul prințului Sergiu/Serghei. Tragedia tânărului prinț Serghei, care urma să fie regele României, Bulgariei și Greciei, se încheie la 12/24 octombrie 1877, pe frontul războiului ruso-românoturc din Bulgaria, cînd, în timpul unei recunoașteri în teren este lovit în cap de un „glonț singuratic, fără luptă, fără inamic la orizont”.

 

Te-ar putea interesa și: