Carnea şi lactatele provenite de la animale clonate nu reprezintă un pericol pentru sănătate, au stabilit autorităţile americane şi europene.
Agenţia guvernamentală americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a dat marţi undă verde comercializării produselor alimentare provenite de la bovinele, caprele şi porcii clonaţi, considerând că acestea nu prezintă riscuri pentru consumatori, relatează AFP.
„După ani de studii detaliate şi analize, agenţia a concluzionat că lactatele şi carnea provenite de la bovine, porci şi capre şi de la progeniturile lor sunt la fel de sigure pentru consum ca produsele provenite de la animalele obişnuite“, a declarat în timpul unei teleconferinţe de presă Randall Lutter, un responsabil din cadrul FDA. Încă nu există suficiente date pentru a trage concluzia că laptele şi carnea de oaie sunt sigure pentru „consumul uman“, a adăugat Randall Lutter. În rafturi peste cinci ani
Bruce Knight, subsecretar pentru marketing şi reglementare la Departamentul american al agriculturii, a afirmat că această instituţie le recomandă crescătorilor de animale care recurg la clonare să menţină „moratoriul voluntar“ existent şi să nu comercializeze deocamdată controversatele produse alimentare. Este nevoie de o perioadă de tranziţie, a mai spus Bruce Knight, fără a da amănunte în legătură cu durata acesteia.
Clonarea este o tehnică utilizată de către un număr redus de ferme americane şi vor mai trece cel puţin cinci ani până când consumatorii din Statele Unite vor putea cumpăra „alimente clonate“ de la supermarket, apreciază experţii citaţi de AFP. Pe teritoriul SUA există momentan aproximativ 570 de animale clonate, cea mai mare parte a lor fiind bovine. Decizia de marţi a agenţiei guvernamentale americane vine după ce, săptămâna trecută, Autoritatea europeană pentru siguranţă alimentară a anunţat, după o evaluare preliminară, că nu sunt diferenţe între produsele alimentare de la animalele clonate şi cele de la animalele obişnuite. FARA ETICHETE
Produsele nu pot fi recunoscute „În ciuda dezaprobării publice, FDA nu intenţionează să ceară etichetarea produselor de la animalele clonate“, ceea ce îi va deruta pe consumatori, susţine într-un comunicat grupul de advocacy Food and Water Watch. Industria clonării trebuie să convingă opinia publică de utilitatea acestui procedeu de bioinginerie genetică, opinează Greg Jaffe, directorul departamentului de biotehnologie de la Centrul pentru ştiinţă în interes public. Chiar dacă tehnica este sigură, acest lucru nu înseamnă automat că sunt motive pentru a fi acceptată de întreaga societate, a ţinut să sublinieze Greg Jaffe.