Un fost sergent american, care a dezertat în Coreea de Nord și a fost prizonier aproape 40 de ani, a murit. Charles Jenkins avea 77 de ani și trăia în Japonia, unde și-a întemeiat o familie, după ce a fost eliberat în 2004.

El a fost unul dintre cei patru soldați americani, care au dezertat, în anii 1960, și au devenit ulterior „vedete” în filmelor nord-coreene; el fiind singurul eliberat. Ceilalți au murit în Coreea de Nord, printre aceștia fiind și James Dresnok, care a decedat în urma unui accident vascular, în 2016.

Charles Jenkins a murit pe insula Sado, luni, unde trăia cu soția lui, Hitomi Soga, fostă prizonieră și ea în Coreea de Nord. A căzut în fața casei, a scris presa japoneză, citată de BBC. Soția lui a făcut o declarație ăn care a spus că este „foarte surprinsă” de moartea lui și „nu se poate gândi la nimic”.

Jenkins a avut o viață ieșită din comun, dar plină de dificultăți, în Coreea de Nord, o viață pe care a povestit-o în memoriile sale și în câteva interviuri.

În 1965, când armata americană era staționată în Coreea de Sud, aproape de Zona Demilitarizată, Jenkins a decis să-și abandoneze unitatea și să dezerteze în Nord, temându-se că va fi ucis de patrule sau va fi trimis să lupte în războiul din Vietnam. A mărturisit că el credea că odată ce se află în Coreea de Nord, va cere azil la ambasada Rusiei și, în cele din urmă, se va întoarce în SUA, printr-un schimb de prizonieri.

Într-o noapte de ianuarie, Jenkins a povestit cum a băut câteva beri, apoi a traversat Zona Demilitarizată și s-a predat soldaților nord-coreeni de acolo. Avea doar 24 de ani. Dar Rusia nu i-a oferit nici lui, nici altui american, azil politic. În schimb, au fost luați prizonieri de nord-coreeni.

„Gândindu-mă acum la ce s-a întâmplat, știu că am fost un prost. Dacă există Dumnezeu în Rai, el m-a ajutat în această perioadă”, a spus Jenkins într-un interviu din 2005, pentru postul tv american CBS.

Bărbații au fost forțați să studieze învățăturile liderului de atunci  Kim Il-sung, au făcut traduceri și au predat engleză. Dar au devenit și mici celebrități, când au jucat în filme de propagandă pentru regimul nord-coreean, în roluri de ticăloși occidentali.

Jenkins a relatat că era bătut adesea, se făceau experimente medicale pe el, inutile și brutale, inclusiv un tatuaj al armatei american fără anestezie, o experiență pe care bărbatul a descris-o ca pe un „coșmar”.

Un moment fericit pentru el a fost când a ântâlnit-o pe Soga, o femeie răpită din Japonia, pentru a preda limba japoneză spionilor nord-coreeni.

În 1980, oficialii nord-coreeni au mutat-o cu Jenkins. iar în două săptămâni i-au forțat să se căsătorească, spune Jenkins, adăugând că, în cele din urmă, cei doi s-au îndrăgostit, fiind legați și de ura lor comună pentru cei care îi țineau captivi.

„Ei bine, să spunem așa. M-am uitat doar o dată la ea și nu am mai vrut să renunț la ea”, a spus bărbatul în interviu.

În memoriile sale, Jenkisn a povestit că în fiecare seară, el îi spunea soției „oyasumi" (noapte bună - în japoneză), iar ea îi răspundea în engleză. „Făceam asta pentru a nu uita cine suntem cu adeăvrat și de unde venim”, a explicat bărbatul.

Cuplul are două fiice: Mika și Brinda. Fiind prizonieri străini, erau tratați mai bine cât deținuții nord-coreenii și primeau rații de hrană, inclusiv în timpul foametei din Coreea de Nord, în anii 1990.

În 2002, doamna Soga a fost eliberat, după negocieri duse de guvernul japonez. Doi ani mai târziu, autoritățile de la Phenian i-au permis și lui Jenkins să plece, împreună cu cele două fiice.

Familia s-a reunit, iar presa japoneză le-a acordat o mare atenție, fiind primiți cu compasiune. În Japonia, bărbatul s-a predat armatei americane, după aproape 40 de ani de când a dezertat și a fost judecat de Curtea Marțială. A primit o condamnare de 30 de zile de închisoare și a fost degradat și dezonorat.

Familia s-a stabilit în insula Sado, unde era casa doamnei Soga, iar Jenkins și-a găsit un loc de muncă într-un parc turistic. A fost însă un șoc cultural și i-a fost foarte greu să se adapteze la lumea modernă, după ce a petrecut atât de mult timp într-o țară izolată.

A explicat că nu a văzut niciodată un computer, nu a folosit internetul și a fost mirat să vadă atât de multe femei în armată și atât de mulți negri în poliție.

A suferit din cauza unor complicații medicale și a fost spitalizat, după eliberare, după cum a povestit într-unul dintre ultimele interviuri, acordat în luna august pentru Los Angeles Times.

Deși trăia în libertate, Jenkins se temea, în continuare, de nord-coreeni, spunea mereu că el și familia sa sunt urmăriți și ar putea fi uciși. „Coreea de Nord mă vrea mort”, le-a povestit el jurnaliștilor.