Dezbatere la Parlament. Cum l-a enervat Cezar Preda pe Klaus Iohannis cu un simplu telefon
- Andreea Udrea, consultant politic
- 6 iulie 2016, 00:00
Primarii nu au fost impresionaţi de discursurile politice, parlamentarii au chiulit, iar atmosfera a fost încinsă de liberalul Cezar Preda
Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, și liderii partidelor au participat ieri la lansarea în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creştere economică sustenabilă”. „România puternică pe care dorim să o construim presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem, iar aici nu este vorba doar despre economie, ci despre oportunităţile României ca ţară în plan regional şi european”, spune Iohannis.
Lui Cezar Preda, aşezat în primul rând, lângă Vasile Blaga îi sună telefonul. Aflat la prezidiu, vicepremierul Costin Borc începe să râdă și toată sala se uită spre Preda. Se face liniște. La auzul soneriei, Klaus Iohannis îl fixează cu privirea pe Preda și pare vizibil deranjat de faptul că acesta nu și-a închis telefonul. Este știut faptul că președintele are oroare de telefoanele care sună în timpul conferințelor de presă. Preda se ridică și se duce în spatele sălii. Klaus Iohannis îl conduce cu privirea.
FOTO:Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu pare că se înțelege de minune cu premierul Dacian Cioloș
Într-un final, Preda îi închide celui aflat la celălalt capăt al firului, dar nu îndrăznește să se mai întoarcă la locul lui aflat în primul rând. Preferă să rămână mai în spate, departe de ochii șefului statului.
În centrul atenției s-a mai aflat şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care s-a întreţinut cu ambasadorul SUA, Hans Klemm. Aflați în vacanță, puțini parlamentari s-au îndurat să vină la dezbatere. Printre ei: Andreea Paul, Lucian Bode sau Ecaterina Andronescu.
Dâncu, laude pentru Iohannis
În introducerea lui Klaus Iohannis la Forumul Administraţiei Publice Locale, care a avut loc ieri, tot la Parlament, vicepremierul Vasile Dâncu l-a lăudat pe acesta: „Guvernarea locală a reuşit să dea un preşedinte al României. Este cea mai bună dovadă că se poate performa şi se poate crea un model pentru ţară”.
Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Mariana Gâju, a afirmat, pentru EVZ, că din punctul său de vedere, primarii şi viceprimarii aşteaptă de la guvernul Cioloş deblocarea accesării fondurilor europene „pentru că am pierdut deja aproape 3 ani din 2014-2020”. „De asemenea, trebuie modificate legile privind salarizarea în administraţia publică locală, nu doar cea care se referă la aleşii locali, ci la toţi angajaţii primăriei. Din cauza salarizării, ei nu rămân în primării, ci merg la privat”, a spus Gaju, pentru EVZ. La rândul său, primarul Cluj- Napoca, Emil Boc, a declarat pentru EVZ că „este absolut necesară codificarea conflictului de interese şi a incompatibilităţilor”, punctând şi că „descentralizarea trebuie dusă mai departe, astfel încât ministerele să fie cu rol de control, iar execuţia să fie în plan local”.