DEZBATERE EVZ. Spania: Cea mai bună echipă din toate timpurile?
- Sorin Breazu
- 2 iulie 2012, 15:06
Selecţionata Spaniei a obţinut, aseară, la Kiev, al treilea titlu major consecutiv. Succesul categoric cu scorul de 4-0 obţinut în faţa Italiei în finala Euro 2012 ridică o întrebare care stătea pe buzele tuturor microbiştilor: Este Spania cea mai valoroasă echipă din toate timpurile?
Ibericii, care până în 2008 se lăudau cu un singur trofeu (Euro 1964), cucerit pe teren propriu, au dominat categoric lumea fotbalului în ultimii patru ani, cucerind două titluri europene şi prima coroană mondială, în urmă cu doi ani, în Africa de Sud.
Sub comanda lui Vicente del Bosque, ibericii au câştigat 52 din ultimele 60 de partide, iar jocul de posesie este deja o marcă înregistrată a Spaniei. Mai mult, Spania primeşte foarte puţine goluri, iar valoarea lotului este una extrem de ridicată, echipa a doua a ibericilor fiind şi ea una de temut.
Puţine selecţionate din istoria fotbalului se pot lăuda cu o aură de invincibilitate la fel de puternică precum cea a Spaniei de azi.
Brazilia din 1970, care a defilat la prima Cupa Mondială din Mexic, zdrobind Italia cu 4-1 în finală, este una dintre ele. Franţa lui Zinedine Zidane, care a cucerit titlul mondial în 1998 şi pe cel european din 2000, este şi ea pe listă. Olanda din anii '70, promotoarea "fotbalului total", cu Johan Cruyff în rolul principal, rămâne o pretendentă la titlul de cea mai valoroasă echipă din istorie, cu toate că nu a câştigat nimic.
Voi ce credeţi? Este Spania cea mai bună echipă din istoria fotbalului?