DEZBATERE EVZ: Este impozitul fix o soluţie bună pe timp de criză?
- Adam Popescu
- 6 aprilie 2009, 20:25
Companiile care îşi desfăşoară activitatea în peste 20 de domenii, printre care comerţ, turism sau transport, ar putea plăti un impozit fix de minimum 6.500 de lei pe an, la care se adaugă o contribuţie de cel puţin 0,5% din cifra de afaceri realizată.
Potrivit unei proiect de ordonanţă de urgenţă, impozitul forfetar ar urma să fie plătit de aceste companii, indiferent dacă se realizează sau nu profit. Mai mult, măsura, care ar urma să fie introdusă în viitorul Cod Fiscal, prevede şi impozitarea firmelor care merg în pierdere.
Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, vede în aplicarea impozitului în sumă fixă, următoarele avantaje:
Avantaje:
- debirocratizarea finanţelor publice, prin plata unui singur impozit, o singură dată
- creşte gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat
- reducerea evaziunii fiscale şi taxarea firmelor care declară pierderi deşi înregistrează venituri.
Dezavantaje:
- creşte numărul falimentelor
- creşte numărul şomerilor
- cresc cheltuielile companiilor cu contribuţia la buget
- scade interesul antreprenorilor
Venituri de 350 de milioane de euro
Prin aplicarea impozitului forfetar, Guvernul estimează că va colecta la bugetul de stat aproximativ 350 de milioane de euro.
Totodată, datele Ministerului Finanţelor arată că în 2007, din cele peste 617.000 de firme active, peste 242.000 au înregistrat pierderi, ceea ce a făcut ca aceste companii să nu mai plătească impozit.
Oamenii de afaceri spun, însă, că numărul falimentelor va creşte din cauză că nu îşi vor mai putea plăti datoriile către stat.
Măsura este cu atât mai greu de suportat de către antreprenori cu cât vine în contextul crizei economice.
Alte companii care vor fi taxate conform impozitului forfetar:
- firmele care fac tranzacţii imobiliare,
- închiriere şi leasing
- investigaţii şi protecţie,
- comerţ cu excepţia celui cu maşini şi motociclete
- transporturi rutiere,
- producţia alimentelor şi a băuturilor,
- hoteluri, pensiuni şi restaurante
- serviciile informatice, juridice, contabile, de management, consultanţă, arhitectură şi inginerie, analiza tehnică şi secretariatul
- agenţiile turistice, touroperatorii, serviciile turistice,
- activităţile sportive şi recreative.
Totodată, capital.ro scrie pe site-ul său că Guvernul pregăteşte o modificare a Codului Fiscal prin care microîntreprinderile ar putea fi obligate la plata unui impozit obligatoriu minim de 1.625 lei pe trimestru.
Comentaţi decizia pe capital.ro.
Credeţi că impozitul forfetar este o soluţie bună pe timp de criză?
CITIŢI ŞI:
Impozit pe pierdere Impozitul forfetar ţine firmele pe jar