Dezastrul care pândește România. Ne vom confrunta cu o situație „absolut periculoasă”. Cum mai trecem și peste asta

Dezastrul care pândește România. Ne vom confrunta cu o situație „absolut periculoasă”. Cum mai trecem și peste asta sursă: arhivă EVZ

Peste 2, 8 miliarde de lei - aceasta este suma solicitată de 27 de municipii pentru a-și acoperi cheltuielile pentru termoficare în sezonul rece. Iarna bate la ușă, prețurile la energia termică sunt în creștere, iar fondul de rezervă al Guvernului României este gol. Specialiștii din Economie atrag atenția că ne aflăm în pragul falimentului, iar amânarea formării unui Executiv va agrava situația. 

„De vreo trei săptămâni spun că suntem în prag de faliment. Sunt mai mult de 200 de localități care nu mai au bani. Ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Craiova sunt lucruri care s-au rezolvat punctual şi temporar”, a declarat analistul economic Mircea Coşea.

Bucureștiul are nevoie de 1, 1 mld lei pentru cheltuielile prevăzute la căldură pe durata sezonului rece. Timișoara cere 366 mld lei, Iașiul 316 mld lei, Constanța 227 mld lei, Bacăul 105 mld lei, iar administrația municipiului Cluj-Napoca solicită 63 de mld lei.

Fondul de rezervă al Guvernului e gol

România se află în prag de faliment, a reiterat specialistul. Ceea ce se întâmplă în momentul de față, din punct de vedere economic și nu numai, „e foarte grav”, a subliniat Mircea Coșea, în contextul în care Executivul nu mai are niciun ban în Fondul de rezervă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrurile pot fi, însă, îmbunătățite dacă autoritățile politice fac eforturi în acest sens. „Bugetul nostru nu este prea generos şi pentru asta trebuie o rectificare bugetară care trebuie făcută de un guvern în funcție. Văd că lucrurile merg foarte, foarte greu cu formarea guvernului.

„Vom rămâne fără căldură, fără utilitățile de bază în iarnă"

Văd că premierul demis cere încă o lună şi ceva de negocieri. Deci suntem în pragul unor situaţii foarte complicate. Văd că şi alţii îşi dau seama de acest lucru. În sfârșit, Consiliul Fiscal a spus şi el că situaţia este foarte gravă. În ţară au apărut nişte păreri foarte ferme în legătură cu gravitatea momentului pe care îl trăim, iar cei care fac astăzi negocierea ar trebui să grăbească pentru că nu putem merge aşa la infinit. Se întâmplă lucruri foarte grave. Vom rămâne fără căldură, fără utilitățile de bază în iarnă”, a spus Mircea Coșea în cadrul unei intervenții televizate la Antena 3.

Analistul economic a mai precizat că România nu are capacitatea de a-și gestiona resursele, iar acest lucru este amplificat de criza politică din țară. Dacă în următoarele zile nu se va contura un nou Executiv astfel încât până la finalul lunii noiembrie să aibă loc rectificarea bugetară, ne vom confrunta cu o situație „absolut periculoasă”, potrivit analistului economic.