O rachetă portantă concepută şi construită de compania privată chineză Landspace nu a reuşit să ajungă pe orbita terestră unde urma să plaseze un satelit, după lansarea sa de sâmbătă, conform unui anunţ făcut de companie pe contul său de WeChat.
Racheta Zhuque-1 urma să transporte pe orbită satelitul Weilai-1. Dacă misiunea ar fi fost un succes, Landspace ar fi devenit prima companie privată din China care ar fi lansat un satelit pe orbită.
Zhuque-1 şi-a aprins motoarele la Centrul de lansare al sateliţilor Jiuquan din deşertul Gobi şi s-a desprins fără probleme de sol. O defecţiune s-a produs în momentul aprinderii motorului celei de-a treia trepte a rachetei.
Construcţia rachetei, care are 19 metri lungime, a fost finalizată în luna august, după 9 luni de producţie. Landspace este una dintre cele 60 de companii chineze private din domeniul spatial, transmite Agerpres.