Evenimentul Zilei > Actualitate > Dezastru produs de un sofer, în comă alcoólica, la Constanţa. A lovit cinci maşini, a rănit o tânără şi a distrus o staţie RATC
Dezastru produs de un sofer, în comă alcoólica, la Constanţa. A lovit cinci maşini, a rănit o tânără şi a distrus o staţie RATC

Dezastru produs de un sofer, în comă alcoólica, la Constanţa. A lovit cinci maşini, a rănit o tânără şi a distrus o staţie RATC

Un tânăr de 22 de ani din judeţul Constanţa, o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor de la Rutieră, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cu o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, Ionuţ Bogdan S. a condus, astăzi, maşina, în nordul Constanţei şi ajungând în zona staţiei de autobuz Sat Vacanţă a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate, după care a fost proiectat pe trotuar în staţia RATC, unde a surprins şi accidentat, uşor, o tânără de 19 ani, din Mangalia.Celelalte persoane, cei mai mulţi fiind studenţi, au apucat să se ferească. Poliţiştii de la Circulaţie au reuşit, cu greu, el făcând scandal, să-l supună testului cu aparatul Drager.  

Din cercetări s-a stabilit că, mai devreme, în jurul orei 09.00, “şoferul turmentat” a mai fost implicat într-un accident soldat doar cu pagube materiale, pe strada Mihai Viteazu, din Constanţa, unde a avariat alte două autoturisme. Nu a sesizat poliţia. Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa informează că “tânărul este şi protagonistul unei filmări postate pe reţelele de socializare, la începutul lunii iunie 2014, când, împreună cu mai mulţi amici, s-au filmat în timp ce el conducea un autoturism pe DN 3, la Băneasa, fără a respecta normele rutiere”. Plus că îşi făcea şpriţ în timp ce conducea.

La momentul respectiv, poliţiştii s-au autosesizat, l-au identificat şi l-au amendat cu 850 lei. Permisul de conducere i-a fost reţinut “pentru circulaţie pe sens opus, nefolosirea centurii de siguranţă şi lăsarea liberă a volanului în timpul mersului”. A contestat măsura şi şi-a recuperat carnetul. "De asemenea, în perioada 15 ianuarie -13 februarie a.c., acesta a avut permisul de conducere reţinut pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului”.

 

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: