Dezastru pentu pensionarii din România. Sociolog: „Nu vor beneficia de pensie decât atât cât au plătit”

Dezastru pentu pensionarii din România. Sociolog: „Nu vor beneficia de pensie decât atât cât au plătit”Pensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Alfred Bulai a atras atenția asupra unui aspect extrem de important cu privire la pensiile din România. Sociologul a lansat o ipoteză care dă fiori românilor cu privire la modul de calculare a pensiilor. Acesta spune că românii „nu vor beneficia de pensie decât atât cât au plătit”.

Din ce în ce mai des se vorbește despre pensiile românilor, care vor fi doar în funcție de cât au contribuit la fondul de pensii. În acest context, sociologul Alfred Bulai a declarat că în România o mare parte din populație va beneficia de pensie doar atât cât a plătit pe parcursul activității fiecăruia. Astfel, viitorii pensionari vor beneficia de pensii ce nu vor depinde de decizii politice, ci strict pe baza principiului contributivităţii.

De menționat faptul că, în România, s-au emis, din anul 2001 şi până în prezent, peste 100 de acte normative prin care au fost şi sunt reglementate, discriminatoriu şi pe bază de privilegii, peste 100 de „pensii speciale”, de care au beneficiat sau beneficiază „pensionarii de lux”, de care, deocamdată, nu se atinge nimeni.

Paradoxul din România: Te pensionezi la 65 de ani iar speranța de viață e de 70

„Eu un paradox aici. În România o mare parte din populație nu va beneficia de pensie decât atât cât a plătit. Trec peste faptul că ar trebui să fie luat în calcul un profit din banii respectivi care sunt folosiți de către stat. De ce?

Pentru că speranța de viață e destul de modestă în România. Te pensionezi la 65 de ani iar speranța de viață e de 70 și ceva. Speranța e mai mare la femei, dar și pensia lor e mai mică pentru că au lucrat mai puțin sau au venituri mai mici. Deci mai rămân doar câțiva ani”, a declarat Alfred Bulai.

Majorare a vârstei de pensionare în România ar fi fost „criminală”

Sociologul a explicat că decizia statelor din vest privind creșterea vârstei de pensionare are legătură directă cu creșterea speranței de viață în rândul cetățenilor occidentali. De asemena, Alfred Bulai consideră că decizia de majorare a vârstei de pensionare în România ar fi fost „criminală”.

„Din această cauză sunt presiunile și în Occident, unii au vrut să fie aliată și la noi această reglementare, ceea ce ar fi fost criminal. Adică activitatea de muncă să meargă spre 70-75 de ani, pentru că dacă speranța de viață se ridică spre 80-90 de ani sistemul va avea o problemă.

Categoric dacă pui această limită de pensionare de 75 de ani în România, aproape nimeni nu mai ia pensie. Cu alte cuvinte contează speranța de viață a fiecărei țări”, a declarat sociologul în emisiunea Nod în Papură, dcnews.ro.