Orașul Herson a fost întemeiat de prințul Potemkin, faimosul favorit al împărătesei Ecaterina cea Mare. De aceea, pentru extremiștii naționaliști ruși, e ”străvechi teritoriu rusesc”. Retrăgându-se din oraș, pentru prima dată după 80 de ani Rusia pierde fără luptă teritorii pe care le consideră ale sale. Consecințele sunt mai profunde decât par.
Ofițerul de predări
Când vorbim de servicii publice, informatizarea e cheia eficienței. Mai țineți minte ce cozi infernale erau la înmatriculări auto, acum câțiva ani? Acum te programezi pe Internet și la ora fixată ești în fața ghișeului. Și în străinătate se aplică același principiu: informatizarea îți face viața mai ușoară, mai veselă. Uite, spre exemplu, ești soldat rus în Ucraina și vrei să te predai. Intri pe Internet, tastezi https://t.me/spasisebyabot și-ți răspunde Razvedka, contraspionajul militar ucrainean. Care te localizează după telefon și te programează: te prezinți la locul cutare, vine să te ridice ofițerul cutare, îi dai parola asta. Fiindcă, în fiecare companie de pe linia frontului din Herson, Razvedka are omul său: așa-numitul ofițer de predări. Care te ia în primire, te înregistrează, apoi îți leagă mâinile cu șoricei și te urcă în camionul care te duce în lagărul de prizonieri. Aceasta a fost singura soluție pentru miile de militari ruși abandonați pe malul drept al Niprului.
Retragerea selectivă
Televiziunile ruse au embargou asupra înfrângerii de la Herson, iar mass media ucraineană e deosebit de discretă – probabil că se petrec pe-acolo destule scene care ar putea ”afecta emoțional”. Dar datele provenite de la zecile de ofițeri de predări și transmise Crucii Roșii Internaționale ne oferă o imagine destul de exactă a ceea ce s-a petrecut.
Marea masă a prizonierilor provin din Corpului 3 Armată. Format în iunie 2022 în Rusia, la Mulino (regiunea Nijni-Novgorod), era alcătuit din recruți care, cu o săptămână-două de instrucție la activ, au fost trimiși pe front să dea piept cu rachetele HiMars; pentru ei, prizonieratul e o ușurare. Urmează militarii Corpului 1 Armată, miliția așa-zisei ”Republicii Populare Doneț”, care se predau în masă. Deși unii dintre ei, cetățeni ucraineni recrutați din Donețul ocupat, riscă să fie inculpați conform articolului 111 al Codului Penal ucrainean: trădare prin asocierea cu inamicul. Fiindcă la o altă adresă de Internet, https://t.me/SBUkr/5757, poți să-i raportezi pe cei care au colaborat cu ocupanții. De altfel, contraspionajul militar ucrainean a pus mâna pe documentele ”Grupului Operativ VOG-8” al FSB/KGB, inclusiv lista de agenți recrutați de ocupant din rândul ucrainenilor.
De aceea, unii au încercat să treacă Niprul înot. Pe contul de Twitter al Ministerului ucrainean al Apărării a fost postat un videoclip în care apar mormane de uniforme, căști, arme pe malul fluviului: ”rușii” și-au scos uniformele și au traversat înot Niprul. Mai bine de un kilometru lățime, în noiembrie! Câți vor fi ajuns pe celălalt mal?
Rezultă că Statul Major General de la Moscova a abandonat pe malul drept al Niprului ariergarda, adică mai bine de o treime din efective: pușcăriașii Grupului Wagner, milițiile din Doneț și o parte din unitățile alcătuite din recruți. Documentele oficiale rusești nu vor reflecta nivelul real al pierderilor: mercenarii Wagner și kadîroviții nu fac parte oficial din Armata rusă. În ce privește Doneț și Luhansk, deși de ceva vreme cele două regiuni sunt provincii ale Rusiei, milițiile au fost formal incluse în efectivele Ministerului rus al Apărării abia săptămâna trecută, tocmai pentru a diminua artificial cifra pierderilor.
După ce Rossgvardia s-a evacuat peste Nipru împreună cu sicriul prințului Potemkin, ocupanții au trecut cu prioritate pe celălalt mal regimentele de infanterie motorizată ale Armatelor VIII și IX de Arme Întrunite (cu garnizoana la Novocerkask, respectiv Stavropol), Brigadă 126 Infanterie Marină și regimentele 56, 108 și 247 din Divizia 7 Aero-asalt Gardă (Novorosiisk). Trebuiau salvate aceste unități de desantiști: s-au acoperit de ”glorie” în 1956 la Budapesta, în 1968 la Praga, în 1979 la Kabul și 2014 în Crimeea!
Tainele înfrângerii
Să treci desantiștii peste Nipru e lesne: sunt trupe de infanterie ușoară, fără blindate grele și artilerie de calibru mare. După ce a fost decimată la Hostomel și Kiev, Divizia 7 abia dacă mai are câteva zeci de transportoare în dotare. Mai greu a fost cu cele șase regimente de infanterie mecanizată (33, 34, 205, 242, 255 și 944) ale Armatelor VIII și IX, cu dotarea celor 8 batalioane Rossgvardia și cea a Brigăzii 126 Infanterie Marină. Adică vreo 600 de tancuri, 2000 blindate diverse (MLI, TAB), 2400 de camioane. Și vreo 200 de tunuri și sisteme de artilerie reactivă! Pentru a le evacua, Armata rusă a dispus de numai 8 bacuri de 320 de tone – adică, 6 tancuri sau 20 de blindate ușoare la fiecare trecere.
Niprul e larg: trecerile Golaya – Prystan sau Herson-Oleșki durează 3 ore dus-întors. Ar fi fost nevoie de 7 – 9 zile pentru a evacua toată dotarea. Dar Grupul de Armate din Herson a dispus, oficial, de numai 48 de ore de la darea ordinului de către ministrul Șoigu și până la detonarea podurilor. O evaluare sumară arată că Armata rusă ar fi trebuit să abandoneze pe malul estic al Niprului până în 15.000 de militari și cel puțin jumătate din tehnica din dotare: 1.200 de mașini de luptă și 2.700 camioane. Dar nu a fost așa! Prizonierii sunt mulți, dar pe teren, trupele ucrainene au găsit foarte puține echipamente abandonate: câteva tancuri defecte, câteva zeci de blindate împotmolite și cam atât...
Mercenarul intrigant
Predarea unui oraș, fără ordin, fără luptă, se numește în limbaj militar capitulare în câmp deschis, infracțiune care se pedepsește în majoritatea jurisdicțiilor cu închisoare pe viață. Și totuși, comandantul Grupului de Forțe Rus din Ucraina, gl. Surovikin, nu a fost sancționat – mai mult, fapta sa a fost exonerată public, prin ordin al ministrului Apărării.
Ce s-a întâmplat, de fapt? În spatele acestor evenimente stă un intrigant de categoria grea: Evgheni Prigojin, patronul Wagner Group și al trustului de presă CONCORD. Steaua lui a început să urce pe cerul Kremlinului în septembrie, odată cu retragerea de la Harkov: dacă n-ar fi fost mercenarii săi, întreaga provincie Doneț ar fi fost pierdută.
Prigojin e un mai vechi dușman al ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu – care cu ani în urmă a refuzat să prelungească contractul de catering pe care firmele sale îl aveau cu Armata. Pe măsură ce steaua lui Șoigu apune, cea a lui Prigojin se ridică spre zenit. În octombrie, situația trupelor de pe malul vestic al Niprului, din regiunea Herson, a început să îngrijoreze Kremlinul. În urma bombardării podurilor peste fluviu, aprovizionarea trupelor putea fi asigurată în proporție de numai 10% din necesar. Dar ministrul Șoigu și comandantul de la acea dată al armatelor ruse din Ucraina, generalul Gennady Jidko, tot insistau cu planul lor dubios de atragere a ucrainenilor în lupte de stradă.
În aceste condiții a survenit incidentul de la Belgorod: 12 infractori, recrutați de Wagner, au evadat. Au trecut fără probleme prin dispozitivul trupelor ruse, iar poliția militară a Grupului de Armate Rus (GAR) din Ucraina nu a reușit să-i prindă înainte de a comite un lung șir de crime. Cu abilitate, Prigojin s-a folosit de incident: dacă spatele frontului nu este ferm asigurat, dacă trupele Armatei nu sunt supuse unei discipline de fier, nu poate garanta că mercenarii săi vor reuși să țină frontul. Și a obținut demiterea de la conducerea GAR a generalului Gennady Jidko, favoritul ministrului Șoigu. Tot la insistențele sale, la comanda GAR a fost numit generalul Surovikin, pe care l-a prezentat președintelui Putin ca fiind singurul comandant capabil să instaureze ordinea, să prevină asemenea incidente. Argumentul cel mai convingător: Serghei Surovikin, cu ani în urmă, a întemeiat Poliția Militară rusă. Dar nu a fost numit comandant de Armă, fiind considerat prea crud: își tratează în așa mod subordonații, încât unul dintre aceștia s-a sinucis chiar în biroul său.
Mai mult sau mai puțin marginalizat, generalul de armată Surovikin, altfel un militar capabil, a început să nutrească o profundă aversiune față de ministrul Șoigu. Asta l-a apropiat de domnul Prigojin, pe care l-a întâlnit în Siria. Curând, Prigojin și Surovikin au intrat în relații mai apropiate în Siria: patronul Grupului Wagner a început să facă afaceri la scară mare, cu fosfați, alături de compania condusă de soția generalului. Numirea generalului Surovikin la comanda GAR a favorizat deci decisiv interesele Wagner Group.
Având, prin noul comandant, acces la logistica GAR, Evgheni Prigojin și l-a apropiat și pe liderul cecen Ranzan Kadîrov. Acest aventurier, profund nemulțumit de modul în care trupele sale erau tratate de Ministerul condus Șoigu, s-a raliat imediat, sesizând șansa unui profit material pentru sine și kadîroviții săi. În plus, generalul Surovikin a acceptat să folosească kadîroviții ca trupe de baraj: ei nu au mai fost desfășurați în bătaia artileriei ucrainene, ci în spatele frontului, la loc călduț, cu misiunea de a-i împușca pe mercenarii Wagner, dacă încearcă să se retragă.
Troica de pe Nipru
Astfel, în ultima decadă a lunii octombrie s-a constituit, la Herson, o Troică: Prigojin – Surovikin – Kadîrov. Prima decizie a noului centru de Putere a fost să ignore insistențele ministrului Apărării, Șoigu, care tot solicita amenajarea orașului Herson pentru lupte de stradă. Niciunul dintre membrii Troicii nu era interesat să-și irosească forțele într-o luptă de uzură, fiindcă influența lor depinde tocmai de forța militară pe care o controlează.
La 22 octombrie, Troica a decis aplicarea unui plan de dezangajare, conceput de generalul Surovikin. Plan echivalent cu o capitulare în câmp deschis. Frontul urma să fie ținut, pe trei linii succesive, de mercenarii Wagner, de milițiile din Corpul 1 Armată al așa-zisei ”Republici Doneț” și de Corpul 3 Armată rus, alcătuit din recruți. Între timp, precum am văzut, trupele de valoare - Divizia 7 Aero-asalt Gardă, Brigadă 126 infanterie marină, Rossgvardia și regimentele de infanterie mecanizată și artilerie ale Armatelor VIII și IX – au început să fie evacuate discret la Est de Nipru, cu tot cu tehnica de luptă.
Singurul indiciu a fost că, în acele zile, Evgheni Prigojin a anunțat noi recrutări în regiunile de Vest ale Rusiei, sub pretextul ”pregătirii populației pentru a rezista ofensivei naziste ucrainene”. De fapt, știind că efectivele din Herson – 11.400 de mercenari recrutați din pușcării – vor fi sacrificate în ariergardă, domnul Prigojin se îngrijește să dispună de forțe de împrospătare. Practic, își creează propria armată privată.
Aceste demersuri s-au aflat cu întârziere la Moscova, fiindcă președintele Putin comisese o greșeală fundamentală: ordonase Departamentului de Contraspionaj Militar al FSB să-l sprijine pe Evgheni Prigojin, pe care-l percepea ca aliat apropiat împotriva generalilor care-l decepționaseră. Iar Prigojin a profitat ca să declare că are sprijinul președintelui Putin pentru o retragere discretă: în contextul alegerilor parțiale din Statele Unite, Putin nu ar fi dorit să ofere Administrației Democrate o victorie care l-ar fi dezavantajat pe fostul președinte Donald Trump. Ca atare, Contraspionajul, infiltrat cu agentură în fiecare unitate de pe front, nu a raportat vreme de zece zile că a început, tiptil, evacuarea.
Țapii ispășitori contraatacă
Când s-a aflat, vestea a stârnit îngrijorare la Moscova. Dar domnul Putin nu-l poate demite pe Prigojin, care nu este subordonatul său, și nici nu poate să renunțe la cei 30.000 de wagneriști și 20.000 de kadîroviți, cele mai eficiente forțe de care dispune. Așa că domnul Putin i-a ordonat ministrului Șoigu să ”legalizeze” retragerea. Decât să recunoască existența unei fisuri la nivel înalt, între Ministerul Apărării și Comandamentul Grupului de Armate din Ucraina, domnul Putin a preferat să-i ordone să iasă la televizor și să joace acea scenetă în care generalul Surovikin cere, iar ministrul Șoigu aprobă retragerea.
La acel moment, domnul Putin credea că această decizie îl va avantaja: nu din cauza sa este cedat fără luptă un ”străvechi oraș rusesc”! De aceea, a preferat ca înfrângerea să și-o asume public generalii Șoigu și Surovikin. Întrebat de mass media cu privire la situația de la Herson, purtătorului de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze: „Aceasta a fost propunerea lui Surovikin și decizia lui Șoigu”.
Procedând astfel, domnul Putin mai sconta să pună presiune atât pe ministrul căzut în dizgrație, cât și pe Troica de pe Nipru, care-și lua nasul la purtare. Dar a ignorat un aspect esențial: puterea lui Evgheni Prigojin nu se limitează la grupul de mercenari Wagner. Dânsul mai dispune și de o corporație mass media, CONCORD, foarte influentă în medii extremist-naționaliste. Care a contra-atacat imediat, pe Internet, punând pe seama ministrului Șoigu și a protejaților săi din fruntea Armatei ruse înfrângerea de la Herson.
Balanța dezechilibrată
În loc să țină ambele grupuri de interese sub presiune, domnul Putin a reușit numai să dezechilibreze fragila balanță a Puterii: în timp ce imaginea publică a Ministerului Apărării e în cădere liberă, ”eroismul” Troicii Prigojin – Surovikin – Kadîrov e ridicat în slăvi în mass media extremistă, cei trei având, fiecare, milioane de urmăritori pe Telegram. Iar atunci Vladimir Putin a comis încă o greșeală: a ordonat mass media tăcere totală asupra detaliilor retragerii. Pe fondul dorinței publicului de a afla noutăți, situația a constituit o conjunctură ideală pentru CONCORD, a cărui audiență a crescut brusc, ieșind din limitele mediilor extremiste, influențând publicul general. Practic, în acest mod domnul Putin, fără să vrea, a deschis Troicii de pe Nipru calea spre politica de vârf din Rusia.
Primul care s-a raliat noului vector de Putere aflat în ascensiune e fostul prim-ministru și președinte Dmitri Medvedev, care speră să revină în prim-plan. I-a urmat influentul ideolog radical Alexandr Dughin: revoltat că ancheta asupra asasinării fiicei sale bate pasul pe loc, e din ce în ce mai bănuitor, chiar dușmănos la adresa lui Putin. Precum se știe, a făcut recent un apel public pentru arestarea și executarea președintelui.
În prezent, balanța de forțe este profund dezechilibrată: pe de-o parte, o grupare paramilitară în plină expansiune, pe de cealaltă, Armata rusă, cu multe înfrângeri la activ și condusă de un ministru total discreditat care, precum s-a văzut, nici nu știe ce ținte au atacat azi-noapte forțele pe care cică le comandă și, spre consternarea presei internaționale, susține morțiș că nu au fost lansate rachete rusești asupra Ucrainei de apus. Deși la Lvov alimentarea cu energie electrică a fost practic distrusă de 5 rachete.
Detonatorul
Pe fondul greșelilor comise de domnul Putin și al dorinței nemăsurate de Putere a Troicii de pe Nipru, mai lipsește un nou incident și însăși supraviețuirea politică a Regimului Putin ar fi pusă în discuție. Va urma oare prăbușirea frontului rusesc la Melitopol? Comentatorii militari sunt unanimi: Kremlinul nu are, la acest moment, cum să blocheze o ofensivă ucraineană spre Marea de Azov, care ar rupe în două Grupul de Armate Ruse și ar întrerupe căile rutiere și feroviare prin care e aprovizionată Crimeea, după avarierea podului Kerci. Sau va urma ocuparea orașului Nova Kakhovka, situat la capătul estic al barajului cu același nume? Acolo este priza de apă a Canalului Crimeii de Nord, pe care, dacă ucrainenii o blochează, în Crimeea apa potabilă se va distribui două ore pe zi – ceea ce ar afecta orice planuri de menținere a ocupației ruse asupra respectivului teritoriu. Iar canalul Telegram Grey Zone, oficiosul Wagner Group, insistă arătând spre ministrul Șoigu și generalii săi: „Peste câteva luni, Rusia va suferi o nouă înfrângere precum cea de la Herson, iar toată lumea se va văicări și se va întreba cum e posibil așa ceva.”
De aceea, televiziunile controlate de Kremlin, care mai deunăzi lăudau forța militară a Moscovei, capabilă să distrugă Occidentul ”decadent”, afirmă acum deschis că trebuie căutate soluții pentru a evita o nouă înfrângere pe câmpul de luptă și o capitulare rușinoasă. Sperând să câștige timp pentru a re-echilibra balanța de forțe internă, pentru a-l ”pune la punct” pe Prigojin, în ultimele zile Regimului Putin a cerut, cu cinci prilejuri diferite, începerea de negocieri. I s-a răspuns cu cele 10 puncte ale Ucrainei – pe care dacă Putin le acceptă, poate să-și strângă lucrurile, să-și facă valiza. Nu degeaba filiere de Internet controlate de CONCORD difuzează zvonul că domnul Putin s-ar pregăti să fugă în Iran sau Coreea de Nord, în cazul unei noi înfrângeri.
Iar Troica de pe Nipru se pregătește să profite de situație. Deloc întâmplător, chiar în aceste zile Patriarhia Moscovei și-a exprimat dorința de a forma mai întâi un batalion, iar în perspectivă o brigadă proprie, pregătită să ”de-satanizeze Ucraina”. Această forță pravoslavnică, cu sediul în Moscova, ar urma să fie instruită duhovnicește de preoți dughiniști. Dar de pregătirea militară se vor îngriji instructori Wagner. Care instructori au și început să sosească în Capitală, la o aruncătură de băț de biroul domnului Putin.
Spectrul escaladării
Domnul Putin a pierdut din teritoriul Rusiei. Că provincia Herson fusese samavolnic și ilegal alipită de câteva săptămâni, nu contează pentru publicul rus: a pierdut din pământul Rusiei. Practic, sub aspect politic, Putin e un om terminat. Dar cine se ridică în locul său? Domnii Prigojin și Surovikin, amândoi cu trecut penal, domnul Kadîrov, care e mai mult căpetenie de haiduci decât comandant militar, profesorul Medvedev, cunoscut drept ”cel dintâi alcoolic al Rusiei”, ori filosoful Dughin, obsedat de ”Imperiul eurasiatic” de la Vladivostok la ... Lisabona? Cu asemenea oameni, Rusia ar avea mari probleme: accesul Troicii de pe Nipru la Putere s-ar solda cu o escaladare militară contra NATO. Încă de pe acum, propagandista Margarita Simonyan, de la Canalul 1 al Televiziunii de Stat ruse, până mai deunăzi partizana Regimului Putin, a și trecut de partea radicalilor, a Troicii, și jubilează la perspectiva atacării de către Rusia a Poloniei și României – adică, a NATO.
Armata rusă nu este pregătită pentru o confruntare cu NATO, știe că ar avea de plătit un preț crunt dacă lucrurile evoluează astfel și de aceea va reacționa cu siguranță la orice încercare a Troicii de pe Nipru de a accede la Putere. Și dă semnale fără echivoc în acest sens: circulă prin Moscova zvonul că, la recenta ședință a Consiliului de Securitate al Federației Ruse, șeful acestui organism, Nikolai Patrușev, i-ar fi propus președintelui Putin ”să-l anihileze cât mai repede” pe șeful mercenarilor Wagner, care e pe cale să devină un ”factor major de destabilizare a Rusiei”. Nu contează, de fapt, dacă aceste alegații au substrat real: e semnificativ însuși faptul că asemenea zvonuri au început să circule...
Iugoslavizarea
O confruntare dintre acea parte a Armatei ruse ce este încă sub controlul ”generalilor lui Șoigu” și diviziile Troicii de pe Nipru? Parcă ar fi o reeditare a Puciului de la Alger, din 1961, când generalii răsculați pregăteau un desant parașutist pentru a lua Puterea la Paris!
În Occident, dar și în Orient, stârnește teamă perspectiva destrămării, iugoslavizării Rusiei, Stat dotat cu o multitudine de arme nucleare. De aceea, lideri militari din Statele Unite solicită începerea de negocieri ruso-ucrainene, poziție la care s-au raliat mai mult sau mai puțin discret Franța, Turcia și chiar China. Fiindcă, așa cum rezultă din declarația de la Bali a președinților Franței și Chinei, ambele state, odinioară permisive față de Regimul Putin, cer o soluție negociară, respectând ”suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. Regimul Putin crede însă că-și poate permite să ignore aceste cereri, care au determinat plecarea de la Reuniunea G-20 a ministrului rus de Externe, Lavrov.
Într-un mod sau altul, Regimul Putin va trebui însă să accepte cât de curând că nu există o soluție militară la criza externă și internă pe care a provocat-o aventura din Ucraina. Trebuie negociate soluții politice, atât în plan intern, cât și în plan internațional. Dar cu cât se temporizează recunoașterea realității, cu atât prețul pe care-l va avea de plătit Regimul Putin va fi mai mare, va părea mai inacceptabil – ceea ce nu face decât să crească probabilitatea unei evoluții bruște, pe care în fond nimeni nu și-o dorește.