Dezastru în vestul Uzbekistanului! Aproape 100.000 de oameni evacuați

Aproape 100.000 de persoane au fost evacuate după ce un important baraj de acumulare s-a fisurat. Mii de locuințe au fost distruse iremediabil de ape, iar numeroase terenuri agricole au fost acoperite.

Dezastrul s-a produs la barajul din Sardoba, în vestul Uzbekistanului. Acesta s-a spart vineri dimineaţă şi a obligat circa 70.000 de persoane să îşi evacueze locuinţele inundate. Peste 50 de persoane au fost spitalizate în urma acestor inundaţii. Apa însă a afectat și țara vecină, Kazahstan.

Duminică, preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a anunţat pe Twitter că 10 sate aflate în proximitatea graniţei cu Urzbekistanul au fost grav afectate de ”inundaţii importante”, context în care autorităţile au fost nevoite să evacueze peste 22.000 de persoane.

Autorităţile din ambele state au început discuţii după o serie oficialili kazahi i-au acuzat pe omologii lor din Uzbekistan că nu i-au avertizat în timp util de această catastrofă. Mai mult, procurorul general uzbek a declarat că a fost deschisă, duminică, o anchetă penală pentru ”neglijenţă” şi încălcarea normelor în construcţii.

Barajul din Sardoba a fost construit în perioada 2010 – 2017, în perioada în care actualul președinte uzbek, Şavkat Mirzioiev, era premier. Șeful statului s-a deplasat vineri în regiune pentru a superviza operaţiunile de evacuare a populaţiei şi de curăţare a zonei grav afectate și de ploi şi vânturi puternice în zilele precedente.

De asemenea, și oficialii din regiunea Turkestan din sudul Kazahstanului, unde alte peste 5.000 de persoane au fost evacuate, au criticat și ele Uzbekistanul pentru faptul că nu le-au furnizat informaţii suficiente despre situaţia barajului.

Sursa: Agerpres.ro

Sursa foto: Arhivă