Cel puțin 1.000 de persoane au fost internate de urgență în spitalele indiene din orașul Visakhapatnam, ca urmare a unei scurgeri masive de gaze, provenite de la o uzină chimică.
Guvernatorul zonei a precizat că dezastrul ecologic, produs joi dimineața, este unul major. În prezent, autoritățile vorbesc despre 5.000 de persoane care au suferit diferite grade de intoxicație cu gazul chimic, din care cel puțin 1.000 sunt internate. Bilanțul mai indică și nouă decese.
"Cel puţin 1.000 de persoane din zone situate în jurul scurgerii de gaz au fost aduse la diferite spitale publice sau private din Visakhapatnam. Este încă dimineaţa devreme şi există oameni care dorm în casele lor şi care sunt inconştienţi. Autorităţile caută şi prin case. Facem eforturi să-i aducem pe oameni la spital", a responsabilul cu sănătatea publică din această zonă a Indiei.
Potrivit agenţiei Reuters, care citează un responsabil al poliţiei din statul Andhra Pradesh, cel puţin nouă persoane au decedat, peste 300 au fost spitalizate şi alte 1.500 au fost evacuate din zonă.
Poluarea de la Visakhapatnam l-a determinat pe premierul Indiei, Narendra Modi să intervină și să discute cu oficiali din Ministerul de Interne şi ai Autorităţii naţionale de gestionare a dezastrelor, care monitorizează criza. "Mă rog pentru siguranţa şi sănătatea tuturor în Visakhapatnam", a transmis Modi.