Sursa foto: Arhiva EVZDupă dezastrul de la Broşteni, judeţul Suceava, m-a frapat un lucru. O asemănare cu o altă localitate din România care a trecurt şi ea de curând printr-un dezastru. Broşteni nu este doar o foarte pitorească localitate de munte şi nici doar aşezarea pomenită de Creangă în „Amintiri din copilărie”.
Dincolo de farmecul său moldav, de frumuseţile locului, de căldura oamenilor, Broşteni este şi o localitate strategică. Strategică a cărei importanţă devine astăzi excepţională. Nu, nu din cauza dezastrului care s-a abătut asupra oamenilor, ci din cu totul alt motiv.
La Broşteni şi împrejurimi există zăcăminte de metale sau de alte bogăţii, pe care la această oră Uniunea Europeană le consideră critice, de importanţă strategică. Puţini ştiu că în apropiere de Broşteni, la Leşu Ursului, sunt zăcăminte de cupru. Pentru a înţelege importanţa şi mărimea zăcământului, să apelăm la datele statistice: în august 1965, zăcământul Leşu Ursului intra în exploatare cu o producţie anuală de 125 mii tone de minereu, producţia crescând an de an. În 1984 se ajunsese la o producţie anuală de un milion tone de minereu. În decembrie 2006, după o sarabandă întreagă de organizări şi reorganizări, exploatarea de aici s-a închis.
De asemenea, în zonă există zinc, iar ceva mai în amonte, la Crucea, sunt zăcăminte de uraniu. Şi aceste exploatări au fost închise.
Cauza principală dezastrului de la Broşteni este acum cunoscută. Nu în special cantitatea foarte mare de apă, peste 70 litri pe metru pătrat, a pricinuit nenorocirea. Despre această rupere de nori se ştia din timp. Avertizaseră meteorologii şi hidrologii. Explicaţiile pe care autorităţile încearcă să le dea sunt, unele dintre ele, de-a dreptul hilare. Spre exemplu, s-au prăbuşit case pentru că acoperişul nu era bine construit şi intra apă prin el, deşi casele au fost luate cu totul de viituri şi duse la vale, cu şi fără acoperişurile bine făcute. Cauza principală este că pur şi simplu că s-a rupt un dig ce abia fusese recepţionat.
În martie 2024, primarul Alexandru Hurjui se lăuda cu lucrările făcute în ultimii doi ani pentru prevenirea riscului de inundații: „Este vorba despre lucrări de apărare contra inundațiilor ale localităților Broșteni, Hăleasa, Pietroasa și Frasin și lucrări de amenajare a râului Neagra. Privim viitorul cu obtimism” – spunea atunci primarul, visând inclusiv la o promenadă pe malul râului Bistriţa. Şi a venit viitorul plin de optimism. Acelaşi primar declara zilele trecute: „Au luat-o pâraiele la vale şi au măturat totul în cale. Avem sate măturate de apă, infrastructură distrusă, drumul naţional este curăţat de aluviuni, dar avem probleme mari pe drumurile judeţene sau comunale.”
Aşadar, lucrări făcute de mântuială, plus defrişările masive din zonă, care au dus la decesul a trei persoane, alte cinci fiind date iniţial duispărute şi găsite ulterior şi aproape 450 de gospodării distruse complet.
Şi nu pot să nu fac legătura acum cu dezastrul de la Praid. Şi el, un dezastru anunţat cu mult timp înainte. Nu s-a făcut nimic pentru protejarea minei, până ce nu s-a ajuns în pragul catastrofei.
Şi nu pot să nu sesizez ceva comun la cele două evenimente nefericite. Amândouă localităţile au valoare strategică. Broşteniul, l-am explicat deja. Praid l-am evocat într-un material de acum câteva săptămâni: este calea către zăcămintele strategice de grafit ale României. Şi l-a amândouă aceste valori s-a lucrat fie de mântuială, fie deloc, pentru a fi protejate.
Desigur, lăsăm de-o parte teoriile conspiraţiei cu manipularea vremii şi altele asemenea. Dar ceva este cert: zone cu resurse strategice critice sunt lăsate la voia întâmplării.
Sau, poate nu este chiar o întâmplare. Anul acesta expiră foarte multe licenţe de exploatare şi se dă o bătălie cruntă între companii multinaţionale pentru resersele critice ale României. Şi una este să obţii o licenţă într-o zonă distrusă, şi alta într-o zonă unde deja zăcământul este exploatat. Ba încă mai aduce şi profit.
