Un virulent editorial publicat de Deutsche Welle, secţiunea în limba română, afirmă catogoric că propaganda rusească funcţionează la capacitate maximă în acest moment, dar că sistemul, susţinut de piloni anemici, se va prăbuşi în viitorul apropiat.
"Unde te întorci în aceste zile dai de Rusia, de parcă ar fi centrul universului cu tot cu undele lui gravitaţionale. În fapt e mult mai mică decât crede. Mai anemică. Şi mai stătătoare pe picioare de lut.
Te înâlneşti frecvent, de pildă, cu Serghei Lavrov. Pe şeful diplomaţiei ruse îl poţi găsi aproape fără întrerupere pe sticla canalelor sau site-urilor internautice ruseşti sau obediente Moscovei. Unde difuzează vesel propagandă antiamericană. Mai nou răspândeşte şi agitprop antigerman prin intermediul unor dezinformări televizate, despre o presupusă adolescentă ruso-germană, devenită, chipurile, victima unui viol imaginar, comis de jihadiştii refugiaţi.
Deşi diplomaţia pe care o conduce Lavrov ar vrea să vadă cât mai grabnic destructurat nu doar guvernul german, ci întreaga Uniune Europeană, îl depistezi pe şeful ei mai peste tot pe vechiul continent. Spre pildă la München, unde îi ameţeşte pe occidentali la Conferinţa de securitate din Germania. Tot acolo i-a luat minţile, sau ce i-a mai rămas din ele, omologului său american, Kerry. Cu şeful diplomaţiei americane a căzut de acord asupra unui armistiţiu sirian care nu face probabil nici cât o ceapă degerată. Căci, din cinci bombe ruseşti aruncate de-asupra oraşelor siriene, între patru şi şase explodează în capul rebelilor moderaţi şi mai nici una în proximitatea jihadiştilor.
(…)
Net mai de substanţă sunt apostolii ideologici ai Kremlinului. Care au umplut vidul postcomunist cu un amestec de ortodoxism şi naţionalism bon marche. Comercializarea acestui amalgam în Europa şi în lume este, pentru Moscova, o afacere cu atât mai profitabilă cu cât, în siajul globalizării şi crizei refugiaţilor, universul occidental, post-naţional şi post-creştin, corect politic, al drepturilor omului tratate eronat, ca surogat de ideologie şi religie, a devenit, în zone vaste, impopular.
Spre a dărui o pondere maximă acestui efort ideologic, Putin şi-a trimis sluga credincioasă, pe Prea Fericitul Kiril, la Havana, la o istorică întâlnire cu Papa. Încât dai, mai nou, de vocea Rusiei şi în Cuba, în timp ce la Stambul, acelaşi glas, ameninţând politic Turcia, îl timorează teologic pe patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu.
(…)
Pe scurt, oriunde te întorci, te ciocneşti azi de o Rusie tot mai prezentă, dar şi tot mai coruptă, săracă şi înapoiată economic. E o ţară care ştie, prin tradiţie, să profite de pe urma laşităţilor şi inepţiilor politice occidentale. Acum încearcă să-şi compenseze anemia impunându-se global prin forţa militară, prin intimidări şi prin pomparea peste tot în lume a doctrinei ei naţionalist-creştine, antidemocratice, menite să întemeieze şi să eternizeze ideologic şi moral domnia politică a ţarului actual.
Or, jalonată de crime, precum cea săvârşită cu poloniu asupra lui Alexander Litvinenko, cu gloanţe asupra altor critici, precum ziarista Ana Politkovskaia, sau politicianul Boris Nemţov, cu bombe proprii sau cu armele chimice ale satrapului ei sirian, istoria domniei lui Vladimir Putin e una a fărădelegii. E una a agresiunilor şi expansiunii, a propagandei mincinoase, a violării sistematice a drepturilor oamenilor şi popoarelor, a vărsărilor de sânge.”
Citiţi integral textul AICI