Deutsche Welle: Războiul gazoductelor

Gazprom i-a propus concernului energetic german RWE să se alăture proiectului de gazoduct ruso-italian South Stream - principalul concurent al proiectului european Nabucco.

Propunerea ruşilor de a implica firma germană RWE în proiectul South Stream a fost făcută publică de ziarul economic Handelsblatt. În schimb, directorul RWE, Jürgen Großmann, a declarat după apariţia acestui articol că nu va renunţa la implicarea sa în proiectul european Nabucco, din moment ce acest gazoduct le-ar permite europenilor să nu mai depindă în atât de mare măsură de livrările de gaz din partea Rusiei, relatează Deutsche Welle.

Monopolistul rus Gazprom urmăreşte să-i convingă pe reprezentanţii concernului RWE că o colaborare în proiectul South Stream ar fi cea mai bună opţiune pentru germani. Gazoductul South Stream urmează să transporte gazul din Rusia prin Marea Neagră spre Europa de Sud-Est, în timp ce gazoductul Nabucco va ocoli Rusia, transportând gazul din Asia Centrală prin Turcia spre Europa. Acest proiect, al cărui consorţiu european e condus de firma austriacă OMV, le displace liderilor de la Kremlin. Nu-i greu de înţeles că Rusia încearcă să-i aducă pe germanii de la RWE în propria tabără. Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.