Sursa: EVZ O dezvăluire de ultim moment este de-a dreptul terifiantă. Conform acesteia, Mihai Șora, ministru al Educației fiind în martie 1990, ar fi fost persoana care a detonat bomba de la Târgu Mureș, atenție, în calitatea sa de agent KGB.
În complicitate cu un alt agent KGB, Karoly Kiraly, pe atunci vicepreședinte CPUN. Aflăm aceste lucruri dintr-o carte apărută în aceste zile, semnată de generalul Tudor Păcuraru și de istoricul Florin Bichir, „Zori însângerate”, care cuprinde documente până de curând strict secrete, vizând conflictele interetnice din acel an fatidic.
Dacă așa stau lucrurile, conform documentelor din care vom cita, atunci rezultă că, timp de peste 30 de ani, în epicentrul societății civile, dar un timp chiar și în Guvernul României, a mai funcționat o cârtiță extrem de periculoasă, în persoana lui Mihai Șora. Voi cita din dezvăluirea făcută de cei doi în cartea apărută în editura Evenimentul și Capital, dar nu înainte de a face o introducere în context. În martie 1990, cu concursul autorităților de la Budapesta, dar și a agenților serviciului secret maghiar din România, și cu sprijinul în prima fază a serviciului secret sovietic, au fost provocate evenimentele sângeroase de la Târgu Mureș cu scopul de a dezmembra statul român, prin preluarea de către Ungaria a unei părți din Transilvania. În cele din urmă, acest proces a fost oprit de factorul intern, de Armata Română, dar și de factorul extern, Uniunea Sovietică, care se înțelesese cu Statele Unite ca singura reconfigurare statală să aibă loc prin unificarea celor două state germane. În continuare, vom cita din documentele prezentate în această carte de dezvăluiri.
„În februarie-martie 1990, mii de elevi din Târgu Mureș se aflau în toiul pregătirilor pentru examenele respective: admitere în liceu, „treaptă” (în ambele cazuri contau notele obținute în timpul anului), respectiv bacalaureat și facultate. Cu o dexteritate care și astăzi uimește cercetătorul, vicepreședintele CPUN, Karoly Kiraly, a vârât ranga exact în această fisură – cu sprijinul ministrului Educației, Mihai Șora.
Precum am văzut, statutul domnului Karoly Kiraly, de agent KGB, a fost lămurit de istorici. În ce-l privește pe dl. Mihai Șora, mai persistă neclarități. Rezident în Franța din 1938, membru a Partidului Comunist Francez, în 1948 dânsul ar fi venit în România pentru a-și revedea familia. Cu acest prilej, regimul comunist l-ar fi sechestrat, împiedicându-l să se întoarcă în Franța. Cu totală lipsă de omenie, comuniștii l-au numit direct în Ministerul Afacerilor Externe, unde ascensiunea sa, sub ministeriatul Anei Pauker, a fost meteorică. Și asta într-un moment când chiar și foștii luptători din Războiul din Spania („interbrigadiștii”) deveniseră suspecți, iar foștii prizonieri la nemți erau prin lagăre sovietice: prea văzuseră Occidentul! Ulterior, dl. Șora a susținut că acest tratament de favoare se datora trecutului său de „membru al Rezistenței Franceze”. În anul 2019, L’Ordre des Compagnons de la Liberation a lămurit că domnul Șora își arogă în fals calitatea de membru al Rezistenței. În orice caz, la acea vreme – anii 1948-1952 – ascensiunea sa bruscă în diplomația românească a suscitat multe comentarii: având acces la „secrete de Stat și de Partid”, candidații la funcțiile diplomatice veneau cu recomandări de Partid și erau temeinic verificați de „cadriști”, înainte de angajare. Dar cine și când îl recomandase și verificase pe dl. Șora? La angajare nici măcar nu era membru al PMR! Pe fondul indiscrețiilor bahice ale unuia dintre cadriștii ministerului, un anume Constantin Stuparu, cu acces la dosarele de personal, se știa că Șora fusese recomandat de „tovarășii sovietici”, ca urmare a activităților pe care le desfășurase pentru NKGB (INU) în Franța, soldate cu expulzarea sa. Ca spion sovietic! Se comenta că, mulți ani, dl. Șora a fost „enterdit de sejour” în Franța. Recentele revelații privind acțiunile întreprinse de dl. Șora, în anii 1946-1948, vizând „influențarea pozitivă” a emigrației de la Paris par să sprijine această ipoteză, acreditată de altfel și de prestația dânsului ca martor al acuzării în procesul „Lotului Noica-Pillat” (soldat cu un mort în anchetă și 23 de condamnări însumând peste un sfert de mileniu de pușcărie). Ceea ce explică de ce, în 1990, dl. Șora era aliniat precis pe aceeași marșrută pe care o primiseră și „jurnaliștii sovietici” detectați de contraspionajul românesc la Târgu Mureș. Astfel, spre sfârșitul anului, într-un interviu dat presei franceze, dl. Șora va face o paralelă surprinzătoare între situația învățământului maghiar din România și cea a învățământului românesc, de peste Prut: „Iliescu este incoerent. El dorește pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei!”.
Am închis acest lung citat. Gravele tulburări, care au constat într-o sângeroasă confruntare între comunitățile română și maghiară din Târgu Mureș și din împrejurimi și care au făcut înconjurul lumii, cu efecte devastatoare asupra imaginii acestei țări, au avut în epicentru un război în interiorul învățământului românesc declanșat în parteneriat, așa cum constată istoricii, de doi agenți sovietici. România nu a fost dezmembrată, dar a avut foarte mult de suferit, iar evenimentele de la Târgu Mureș au constituit și un excelent pretext pentru oficializarea noii Securități, care a primit numele de SRI. După ce, în prealabil, securiștii fuseseră recrutați de Virgil Măgureanu, începând din ianuarie 1990, într-un biroul al Ministerului Turismului, pe ușa căruia scria „Comisia ecologică a Deltei Dunării”.
Recomandările noastre
