Detalii cutremuratoare! Politicieni pedofili, acoperiți de poliție. Ancheta care zguduie scena politică din Marea Britanie

Detalii scandaloase ies la iveală, în Marea Britanie, unde un procuror a dezvăluit că poliția și partidele politice au încercat să protejeze persoane cu funcții înalte, acuzat de agresiuni sexuale asupra copiilor.

O comisie de anchetă privind „acuzaţii de abuz şi exploatare sexuală a minorilor împotriva unor persoane de importanţă publică asociate cu Westminster" va analiza suspiciunile conform cărora investigaţiile poliţiei ar fi fost reticente să urmărească astfel de cazuri, potrivit Agerpres.ro.

Brian Altman, procurorul responsabil de anchetă a declarat că va fi analizată și ipoteza potrivit căreia s-a intervenit asupra deciziilor de a inculpa persoane publice şi dacă lideri de partid şi executanţi au ajutat la acoperirea acuzaţiilor.

„Chestiunea centrală pe care o va aborda această investigaţie este dacă instituţii de la Westminster nu au reuşit - şi, într-adevăr, nu reuşesc nici acum - să protejeze copiii", a declarat Brian Altman.