Spania a câștigat spectaculos, duminică seară, în fața Angliei, devenind campioana Europei. Nico Williams, marcatorul primului gol al partidei a adus fanii Spaniei din întreaga lume în extaz și a impulsionat întreaga echipă la un joc excepțional pe parcursul celor 90 de minute de joc. Cel de-al doilea gol a venit în minutul 86, iar Spania a devenit pentru a patra oară campioana Europei.
Nico Williams îi dedică succesul tatălui său
Abia a împlinit 22 de ani, dar viața l-a pus la grea încercare. Nico Williams, jucătorul de origine ghaneză din naționala Spaniei, a declarat că dedică golul din finala Euro 2024 tatălui său, pentru sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul vieții pentru el și frații lui.
Părinții lui Nico, Maria și Felix, au ajuns în Spania ca refugiați în 1994.
Povestea familiei este una de film. Viața a fost dură cu ei dar, în final, toate sacrificiile lor au fost încununate de succes.
Aventura dramatică a familiei internaționalului ghanez a început în Accra, capitala Ghanei. Au fugit de război și sărăcie lucie pentru a ajunge în Țara Bascilor.
Maria, mama lui Nico, era însărcinată cu Inaki, fratele mai mare, și a traversat deșertul asumându-și chiar riscul de a pierde sarcina în timp ce sufereau groaznic de foame și sete.
Au supraviețuit drumului, iar familia s-a stabilit în Pamplona, capitala Navarrei. În 2002, pe 12 iulie, s-a născut Nico, cel care astăzi este extrema stângă a lui Athletic Bilbao și unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai lumii.
Nico Williams, un deceniu fără tată
Nico avea doar trei ani, când tatăl lui l-a lăsat în grija mamei și a fratelui. A plecat în Londra pentru o slujbă care să asigure familiei un trai mai bun. A muncit ca om de curățenie și a fost chiar și cioban.
„Tatăl nostru a lucrat într-un centru comercial lângă arena lui Chelsea, curățând mesele ca debarasor. Apoi a fost agent de pază și, în fine, a primit slujba de controlor la casele de bilete pe Stamford Bridge”, a povestit Inaki fratele internaționalului ghanez.
Pentru Nico, fratele mai mare a fost un al doilea tată timp de un deceniu, cât Felix a muncit departe de casă.
„Sunt tânăr și fac multe greșeli, iar Inaki este mereu alături de mine, așa cum a stat de când am venit pe lume, cu o vorbă bună sau cu un sfat despre fotbal și viață", a povestit Nico Williams la la postul de radio Cadena Cope.
La 8 ani și-a ales drumul în viață
În 2010, pe când avea doar 8 ani, Nico, cel mai mic dintre copiii familiei Williams și-a ales drumul în viață. S-a îndrăgostit iremediabil de fotbal când Spania a câștigat Cupa Mondială.
A început să joace fotbal pe stradă, lovind mingea de pereți, iar talentul lui a fost imediat remarcat de Inaki, fratele mai mare.
„A trebuit să-l deconectez, era atât de bun! Abia putea să țină comenzile cum trebuie, dar mă bătea", a declarat Inaki pentru The Sun.
Inaki și Nico au jucat o vreme la același club. „A însemnat mult să fie la același club cu Inaki, care l-a îndrumat de la tineret până la prima echipă", scrie și publicația Marca.
„Inaki e ca un tată pentru Nico, fiindcă a trebuit să treacă prin aceleași lucruri înaintea fratelui său. Nico nu putea avea un model mai bun!", mărturisește actualul antrenor al lui Villarreal.
Nico Williams: „Trebuie să te înțelegi cu ei”
Nico a fost sprijinit de fratele mai mare și când s-a confruntat cu rasismul din Spania.
„Când cineva te insultă și este apoi pedepsit de lege, se dă exemplu pentru alții care vor să facă la fel. Dacă oamenii nu simt că statul ia în serios fenomenul, tu trebuie să te înțelegi cu ei și să-i faci să te cunoască.
Poate că ei nu cunosc cultura africană. Cred că trebuie să îi înveți, să îi lași să descopere lumea noastră și sunt convins că asta va schimba în curând multe mentalități", a declarat Nico.