LECŢIA DE ECOLOGIE. Pentru Bianca Călugăru, proaspăt studentă, voluntariatul este un mod de viaţă. I-a intrat atât de mult în sânge încât a devenit a doua casă. Şi asta datorită întâlnirii cu Tăşuleasa Social.

De-a lungul săptămânii, la facultate, munceşte din greu pentru a avea weekendul liber. Vineri seara ia un tren de noapte către Bistriţa. Sâmbătă dimineaţa, un autobuz, apoi parcurge trei kilometri pe jos până la campusul Tăşuleasa Social (organizaţie care derulează proiecte de ecologie şi sociale), unde o aşteaptă cealaltă familie. Este voluntar al organizaţiei de doi ani. Dar timpul acesta la ea nu se măsoară în ore sau  minute, ci în experienţe care au schimbat-o şi au înfrumuseţat-o ca om. „Voluntariatul în România este mic. Sunt atât de mulţi care vor să facă. Mă uit la colegii mei de facultate, unii sunt aşa de entuziaşti, dar nu există oameni care să îi îndrume spre un voluntariat serios, de care să te şi bucuri”, spune ea. Poartă ochelari de miopie, pe care îi tot scoate şi-i pune de-a lungul discuţiei noastre. Mă priveşte sigură pe ea. „La urma urmei faci voluntariat ca să te bucuri”. Din păcate, subliniază printr-o ridicare de sprânceană, în România există prea puţine instituţii unde să te poţi duce ca voluntar şi să îţi fie folosit potenţialul. Prima oară a ajuns la Tăşu (cum îi place ei să alinte locul şi echipa) când era elevă de liceu. A fost recrutată, alături de o colegă, şi a participat la un training, unde a învăţat să fie lider de echipă pentru a coordona un proiect de curăţenie în oraşul ei natal, Piatra-Neamţ. Prima experienţă care a uimit-o a fost că la cursurile de la Tăşu a învăţat comunicare. „În şcoală învăţam limba română, învăţam psihologie, însă nu le legam pe cele două de nicio culoare”. Odată cu ea, 131 de tineri au fost formaţi ca lideri care să ducă mai departe mesajul Tăşu. După training a revenit la şcoală, şi-a mobilizat colegii, au format echipe şi au plecat prin liceele din oraş să câştige adepţi care să participe apoi la acţiunea de ecologizare din oraş. N-a fost simplu. Dar rezultatul a fost mult peste aşteptări: din Piatra-Neamţ s-au strâns 10 tone de deşeuri, iar la acţiune au participat câteva sute de oameni. Efectul a fost că de atunci se păstrează curăţenia. Ce-a câştigat din voluntariat Nu bani, spune Bianca amuzată, explicând că au fost oameni care au întrebat-o dacă e plătită. Ci, prieteni, cunoştinţe şi abilităţi noi şi o perspectivă diferită asupra vieţii, dar şi valori în concordanţă cu ale ei. A mai învăţat cum să gestioneze dialogul cu autorităţile, pentru proiectul din Piatra-Neamţ trebuind să lucreze alături de Garda de Mediu. Recunoaşte că a avut emoţii înainte de a-i aborda pe inspectorii de mediu, mai ales că era presată şi de timp pentru că în scurt timp urma să plece la facultate. De asemenea, a convins firma de salubritate din oraş să-i ajute cu 2.100 de lei, cu care să acopere costurile pliantelor şi a prezentărilor prin cele 10 licee şi trei şcoli generale de unde a recrutat voluntari. Iar cu pliantele rămase echipa a mers la oameni, explicându-le de ce să colecteze selectiv gunoiul, mai ales că exista infrastructura necesară, iar firma de salubritate pusese la dispoziţia locuitorilor oraşului inclusiv câte trei coşuri de gunoi colorate. Cei mai receptivi au fost copiii, spune Bianca. „Ne întâlneam cu ei pe stradă şi ne spuneau că şi părinţii lor au început să colecteze selectiv. Îţi creştea inima de bucurie”. Partea distractivă a voluntariatului „Noi muncim cu drag, cei care facem voluntariat. Să strângi gunoi este foarte distractiv, eşti în grup mare, mai schimbi o vorbă, mai faci o poantă, la final locul este curat şi revii cu drag la el”, spune studenta, care este şi bursieră. Cel mai mult iubeşte să planteze copaci. „Vii şi vezi că în urma ta s-a născut o viaţă practic, unde era sterp, acum e verde”, iar bătăturile pe care le faci în palme te umplu de bucurie interioară. „Nu ai cum să nu fii fericit după o zi de plantat când ai plantat o parcelă şi vii după o vreme şi copăceii sunt tot acolo”. „Eu m-am dus la Tăşu şi m-am schimbat. Ştiu că sună a clişeu, dar lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, ci treptat. De câte ori mă duceam acolo vedeam aceleaşi standarde şi aceeaşi calitate morală a oamenilor şi regăseam acelaşi spirit de grup”, Bianca Călugăru, voluntar Tăşuleasa Social Şi când trece prea mult timp şi nu ajunge la Tăşu o apucă dorul de locuri, de oameni, de pâinea făcută în casă, de natură, de ceea ce ea numeşte a doua ei casă. Aşa că nu mai stă pe gânduri şi sare în tren la final de săptămână, cu riscul de a-şi supăra părinţii, pe care îi vizitează mai rar. Dar şi de casă i se face dor, de dealurile verzi care înconjoară Piatra-Neamţ şi la care tânjeşte de când a venit în „jungla de piatră” din Bucureşti. „Voluntariatul nu e prea bine promovat din cauza părinţilor care sunt sceptici şi a şcolii care nu vede cu ochi buni astfel de acţiuni. Şi atunci, dacă nu găseşti pe cineva care să fie un model pentru tine este greu foarte greu să faci voluntariat”. „Pe colegii meu îi captează televizorul, viaţa de club. Practic nu câştigi nimic din ele, sunt pierdere de timp. Cred că trebuie să guşti câte un pic din toate ca să ştii cum să alegi”. „Îmbrăţişarea Tăşu este o îmbrăţişare cum nu o găseşti nicăieri pe globul acesta. E atâta căldură şi dragoste cum numai îmbrăţişarea mamei are”. În fiecare vineri, evz.ro vă oferă o lecţie de ecologie.